Cristian Buşoi, preşedinte PNL Bucureşti. Adriana Săftoiu, prim-vicepreşedinte coordonator

 

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi va prelua conducerea PNL Bucureşti, urmând ca pentru preşedinţia organizaţiilor de sectoare să fie organizate alegeri, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.

În cursul zilei de luni ar urma să fie anunţată şi Adriana Săftoiu ca prim-vicepreşedinte coordonator, iar în perioada următoare conducerea filialei să fie completată şi cu deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, care va fi tot prim-vicepreşedinte.

Alegerile de la sectoare vor avea loc în ultima săptămână din august, au precizat sursele citate.

Surse din PNL declarau săptămâna trecută pentru MEDIAFAX că europarlamentarul Cristian Buşoi a cerut alegeri interne în filiale pentru desemnarea preşedinţilor de sectoare.

Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni luni, începând cu ora 13.00.