Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a deschis înscrierile pentru un nou curs autorizat ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări): Inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cursuri finalizat – în urma examenului final susţinut în faţa unei comisii – cu certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. Cursul se va desfăşura în perioada 20 iulie – 24 august. ”Am lansat înscrierile pentru un nou curs – cel de Inspector SSM (88 ore) – un curs foarte important care aduce informaţia la zi în acord cu prevederile legislaţiei în vigoare la acest moment. Cursul este adaptat la noutăţile legislaţiei în domeniu şi va avea un pronunţat caracter interactiv şi aplicativ. Înscrierile se realizează online, pe site-ul nostru www.cciasi.ro, iar cursul se va desfăşura la sediul instituţiei, din Iaşi, B-dul Carol I nr. 27, Dealul Copou”, a declarat Adina Sardare, Coordonatorul Centrului de Training al Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Sunt prevăzute discounturi pentru anumite categorii de salariaţi, pentru şomeri, studenţi precum şi pentru înscrierile colective, iar plata cursului se poate face eşalonat, sub forma unui avans achitat până la începerea cursului şi a unei tranşe finale până la terminarea acestuia ”Beneficiem de un lector valoros şi condiţii logistice optime pentru desfăşurarea cursului. Practic, oferim cel mai bun raport calitate/preţ de pe piaţă. Cursul se adresează în mod direct atât firmelor, pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului acestora, cât şi persoanelor fizice individuale care doresc să dobândească sau să-şi îmbunătăţească propriile competenţe pentru şanse mai bune pe piaţa muncii”, a adăugat Adina Sardare. (E.M.)