Tranzacțiile cu acțiuni efectuate pe segmentul principal al Bursei de Valori București (BVB) au crescut în primul semestru din acest an comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent cu 4,44%, la circa 943,8 milioane euro, reiese din datele operatorului pieței de capital.
În luna iunie a acestui an, valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la peste 158,9 milioane euro, sumă mai mică cu 6,47% comparativ cu aceeași lună în 2015. Pe sistemul alternativ de tranzacționare, valoarea tranzacțiilor a crescut cu 463%, la peste 26,08 milioane de euro, în primele 6 luni din acest an.
Titlurile Băncii Transilvania, Romgaz și Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacționate pe bursă, pe segmentul principal, în luna iunie.
Cu acțiunile Băncii Transilvania au fost realizate 10.730 de tranzacții, în valoare de peste 255,4 milioane lei, cu cele ale Romgaz — 8.084 de tranzacții de peste 136,5 milioane de lei, și cu ale Fondului Proprietatea — 3.886 de tranzacții de circa 99,3 milioane lei. Locurile 4 și 5 sunt ocupate de Transgaz și Transelectrica, cu 49,3 milioane lei, respectiv 39,2 milioane lei.
Pe sistemul alternativ de tranzacționare, cele mai tranzacționate, în luna iunie, au fost acțiunile Companiei de Informatică Aplicată Cluj-Napoca (8,94 milioane lei), Braiconf Brăila (5,86 milioane lei) și Deutsche Bank (3,02 milioane lei).