Franța își deschide agenție consulară la Iași

Primarul Mihai Chirica a primit marți, 12 iulie, la Paltul Roznovanu, vizita unei delegații a Ambasadei Republicii Franceze la București, formată din Excelența Sa François Saint-Paul, ambasador, Alexis-Gilles Grand, consul general al Ambasadei, Alain Ramette, directorul Institutului Francez Iași, și Raluca Vârlan, responsabil proiecte culturale în cadrul Institutului Francez Iași. Reprezentanții Ambasadei se află la Iași cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Naționale a Franței și pentru a participa la ceremonia de inaugurare a Agenției Consulare a Franței pentru regiunea Moldovei la Iași, agenție găzduită, alături de Institutul Francez, de Casa Racoviță. ”Discuțiile s-au derulat într-o notă foarte amicală, fiind abordate subiecte majore legate de soarta Uniunii Europene după Brexit și rolul României în perioada următoare, necesitatea ca România să își asume un rol mai activ în negocierea destinației fondurilor europene și crearea unui instrument de convergență economică și socială din fondurile neabsorbite care să asigure dezvoltarea celor trei dimensiuni esențiale ale statului român: educație, sănătate și administrație. Excelența Sa a subliniat necesitatea ca proiectul de țară al României să includă cele trei componente menționate, precum și necesitatea ca administrația românească să fie profesionalizată, eventual cu expertiză franceză. Mesajul principal transmis de Excelența Sa este că Franța este un aliat al României și dorește să o sprijine pentru întărirea poziției sale în Uniunea Europeană. În aceeași ordine de idei, Excelența Sa și-a manifestat disponibilitatea de a sprijini parteneriatul Municipiului Iași cu orașe din Franța în vederea întăririi capacității administrative și de a identifica un oraș francez similar Iașului pentru semnarea unei noi înfrățiri”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei. (E.M.)