În perioada 30 iunie – 4 iulie, la Arad au avut loc finalele Campionatului National de Junioare, organizat de Federația Română de Gimnastică Ritmică, la care au participat un număr de 28 de cluburi, cu 58 de echipe. Campionatul Național s-a adresat următoarelor categorii de vârstă: categoria a IV-a, 9 – 10 ani, echipe și individual; categoria a III-a, 11 – 12 ani, echipe și individual. Rezultatele obținute de Clubul Sportiv Școlar ”Anghel Saligny” din Iași au fost remarcabile, respectiv locul I, cu cinci medalii de aur la coardă, cerc, minge, măciuci și individual compus, prin Laura Aniței – componentă a lotului național, la categoria a III-a. ”Sportivele noastre se pregătesc în continuare pentru a participa la turneele de la Izmir, în luna iulie și în august, la Cupa Europeană de la Kiev. Sportivele Verdeș Andreea, senioară, și Aniței Laura, junioară, vor reprezenta România la Cupa Europeană, antrenate de colectivul de antrenori format din Cătălina Radu, Oana Cozma și Constantin Radu”, se precizează într-un comunicat de presă semnat de prof. Constantin Radu, coordonatorul Clubului Sportiv Școalr ”Anghel Saligny” din Iași. În perioada 20 – 23 septembrie va avea loc Turneul Internațional ”Iași Trophy” – editia a II-a și Festivalul Internațional la ansambluri ”Gineta Stoenescu” – editia a XV-a. (E.M.)