FMI crede că impactul Brexit asupra economiei americane a fost unul neglijabil

 

Referendumul la care Marea Britanie a votat în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană a provocat incertitudine și riscuri crescute pentru economia americană, însă până acum se pare că impactul Brexit asupra creșterii economiei americane pare să fie unul „neglijabil”, a apreciat marți Fondul Monetar Internațional, transmite Reuters.

În evaluarea anuală a economiei americane, FMI susține că Brexitul a provocat o apreciere a dolarului care a fost mai mică însă decât estimau economiștii, de aproximativ un procent în termeni nominali, în timp ce piețele bursiere au recuperat pierderile înregistrate imediat după votul din 23 iunie.

„Efectul net asupra creșterii este unul neglijabil”, a declarat șeful misiunii FMI în SUA, Nigel Chalk. Acesta a adăugat însă că o perioadă de volatilitate prelungită pe piețe și o nouă apreciere a dolarului sunt posibile, iar în acest scenariu normalizarea politicii monetare a SUA ar putea fi întârziată.

După o primă majorare a costului creditului în luna decembrie 2015, Banca Centrală a SUA (Fed) a suspendat normalizarea politicii sale monetare invocând în special incertitudinea provocată de consecințele Brexit.

La finele lunii trecute, FMI și-a redus estimările privind avansul înregistrat în acest an de economia americană, cu 0,2 puncte până la 2,2%.