Iohannis i-a transmis omologului său italian un mesaj de condoleanțe în urma accidentului feroviar

 

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis omologului său italian, Sergio Mattarella, un mesaj de condoleanțe în urma accidentului feroviar care a avut loc în sudul Peninsulei.

„Am aflat cu întristare de tragicul accident feroviar petrecut la 12 iulie în sudul Italiei, în urma căruia atâția oameni și-au pierdut viața și mulți alții au fost răniți. În aceste momente dureroase vă transmit, în numele poporului român și al meu personal, cele mai sincere condoleanțe pentru familiile și pentru prietenii victimelor. Gândurile noastre se îndreaptă și către numeroșii răniți, cărora le urăm însănătoșire grabnică și puterea de a trece peste aceste clipe dificile”, afirmă șeful statului în mesaj, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Două trenuri de pasageri au intrat în coliziune, marți, în sudul Italiei. Ultimul bilanț al coliziunii, produsă pe un segment de cale ferată dintre localitățile Corato și Andria, în apropiere de orașul Bari, pe coasta Mării Adriatice, arată că sunt 27 de morți și 50 de răniți, a anunțat miercuri agenția de presă italiană ANSA, citată de DPA.