IMAGINE DE ARHIVA Mai multi elevi se uita pe listele cu rezultatele examenului de bacalaureat, din sesiunea de vara, afisate la Colegiul National "Sfantul Sava" din Bucuresti, duminica, 8 iulie 2012. GABRIEL PETRESCU / MEDIAFAX FOTO

MENCS: 44.399 de contestații au fost depuse la prima sesiune a Bacalaureatului

Un număr de 44.399 de contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate obținute de candidații prezenți la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat sesiunea iunie – iulie, mai puține decât în prima sesiune de anul trecut – 50.491.

Potrivit unui comunicat al MENCS remis miercuri AGERPRES, din totalul celor 44.399 de contestații cele mai multe vizează lucrări la proba scrisă de Limba și literatura română — 18.466.

La proba obligatorie a profilului au fost înregistrate 13.430 de contestații, la proba la alegere a profilului și specializării — 12.032 de contestații, iar pentru proba scrisă la Limba și literatura maternă — 471 de contestații, în medie, fiind contestate 11% din totalul lucrărilor elaborate la aceste probe.

Cele mai multe contestații au fost depuse în Capitală (5.279) și în județele Iași (2.123) și Argeș (1.732), iar cele mai puține în județele Covasna (334), Tulcea (343) și Ilfov (377).

Soluționarea contestațiilor are loc între 13 și 15 iulie.

Rezultatele finale vor fi făcute publice sâmbătă, 16 iulie.