Post BREXIT: semnal al universităților britanice pentru tinerii români, la târgul educațional din 18 iulie de la București

Lunea viitoare va avea loc la Hotel Sheraton, pe parcursul a 7 ore, o sesiune extraordinară de admitere pe loc pentru absolvenții de BAC și  facultate, care vor să se înscrie anul acesta la studii în Marea Britanie, beneficiind de aceleași oportunități educaționale și financiare oferite ca și până acum de sistemul britanic. Târgul se adresează atât celor care au absolvit liceul, cât și celor care sunt interesați de mastere sau MBA.

Brexit-ul nu afectează situația tinerilor care vor fi admiși la programele de studiu în Marea Britanie, cel puțin pentru următorul an academic, 2016-2017, aceștia păstrându-și aceleași condiții și beneficii până la finalizarea studiilor. O dovadă este și faptul că unele dintre cele mai importante universități din Marea Britanie vor fi prezente la București pe 18 iulie pentru a-și prezenta ofertele educaționale către tinerii români.’Evenimentul este deschis atât celor care își doresc acest lucru, dar nu s-au înscris încă la o universitate din Marea Britanie, dar și celor care nu sunt hotărâți cu opțiunea din prezent și ar intenționa să schimbe universitatea sau domeniul. De asemenea, ei vor putea să aleagă variante care le permit combinarea mai multor domenii de studiu și practică. Evenimentul este unul atipic sistemului educațional din România, deoarece rezultatul admiterii se dă pe loc, în urma unui interviu de 15 minute. Apoi, după admitere, tinerii vor putea să-și depună dosarele pentru împrumuturile de studii acordate de statul britanic sau pentru burse. Pentru a crește șansele de reușită, îi așteptăm pe cei interesați la noi la birou, să pregătim împreună dosarele, în această săptămână premergătoare sesiunii de admitere pe loc la universitățile din Anglia’, declară Ana Maria Papp, Manager Departament Universități, IntegralEdu.

Dosarul de admitere are nevoie doar de două documente, de o copie dupa rezultatele după admitere/fișa matricolă și pentru unele universități certificatul de limbă străină.

La evenimentul de pe 18 iulie pot avea acces și tinerii din provincie prin Skype, după ce se înregistrează și programează online la un consultant IntegralEdu, cu câteva zile înainte.

Cât trebuie să ai în Bac pentru a studia în Marea Britanie?

Universitățile britanice au implementat un sistem de studiu pregătitor, foarte bine pus la punct, pentru tinerii români care își doresc să acceadă în anul I, dar nu au pregătirea necesară pentru domeniul respectiv de studiu. Astfel, cei are au luat minim nota 6 la Bacalaureat au posibilitatea să intre la facultate în anul pregătitor prin așa numitul program ‘foundation’. Aceștia pot studia materii asemănătoare cu cei din anul I și își vor putea perfecționa limba engleză, având posibilitatea ca, după anul pregătitor în foundation, să poată accede în anul I, la facultatea dorită, doar la aceeași universitate, în condițiile în care trec cu brio examenele de sfârșit de an. ‘Pentru a fi acceptat într-un program de foundation al universităților care vin la târgul de pe 18 iulie de la Sheraton, este nevoie de minim nota 6 la Bacalaureat și de un nivel de engleză B2. Gradul de pregătire al românilor care merg la studii în Marea Britanie este în general ridicat. Însă, există și categoria celor care, din diverse motive, nu au calificative mari la examene sau pe parcursul anilor de studiu, dar care au potențial de studiu foarte mare pe diverse domenii universitare, care nu au neapărat legătură cu materiile din Bac. Ei bine, universitățile britanice oferă și acestora o șansă la studiu prin programele pregătitoare. Sistemul este unul cu adevărat inovator și eficient, dovada fiind faptul că 99% din studenții care merg la un program de foundation sunt admiși în anul I universitar, după primul an pregătitor’, explică Ana Maria Papp.

Universitățile din Marea Britanie care oferă în acest an programe pregătitoare de studiu în sistem foundation sunt London Brunel International College și Cambridge Ruskin International College (NAVITAS). Navitas are și sistemul cel mai permisiv pentru cei care nu au avut rezultate foarte bune la examenul de Bacalaureat.

Universitățile britanice care vor fi prezente la Sheraton pe 18 iulie au pregătite oferte educaționale atât pentru absolvenții de liceu cât și pentru cei interesați de mastere sau cursuri de MBA. După admitere, aceștia își vor putea întocmi dosarele pentru împrumuturile acordate statul britanic, în valoare de 9.000 de lire sterline pentru programele de licență și de 10.000 de lire sterline pe an pentru programele de master și MBA.

UNIVERSITĂȚI CARE VOR PARTICIPA PE 18 IULIE LA TÂRGUL DE LA SHERATON

Anglia Ruskin University
Situată în Cambridge, universitatea oferă studii universitare și postuniversitare — master și MBA, precum și programe de foundation. Studenții pot primi o bursă anuală de 400 lire, pentru achiziția de materiale pentru studiu și o bursă sportivă de 1000 de lire, sub formă de reducere, din taxa de școlarizare.

Coventry University
Universitatea din Coventry oferă studii universitare și postuniversitare — master și MBA, precum și programe de foundation. Pentru studiile universitare se oferă o bursă de excelență în valoare de 1200 de lire/an. Special pentru elevii români care au obținut o notă de peste 9,5 la Bacalaureat se acordă o bursă în valoare de 2000 de lire/an. Pentru studii postuniversitare studenții români pot primi o bursă de 2000 de lire/an.

Lancaster University
Universitatea din Lancaster oferă studii universitare și postuniversitare — master și MBA, precum și programe de foundation. Pentru studiile universitare se oferă burse în valoare de 1000 de lire pe an, pentru primul an de studiu.

Leicester University
Universitatea din Leicester oferă studii universitare și postuniversitare — master și MBA, precum și programe de foundation. Universitatea este recunoscută ca fiind instituția cu cea mai bună strategie de pregătire a studenților pentru mediul profesional. În ultimii 8 ani universitatea a investit 145 milioane de lire în dezvoltarea facilităților campusului.

NAVITAS (London Brunel International College și Cambridge Ruskin International College)
Universitatea cu cel mai permisiv sistem de foundation. În ultimii 5 ani universitatea a investit 81 milioane de lire în facilități și intenționează să investească încă 90 de milioane de lire, în următorii ani.

Mai multe detalii puteți găsi pe www.worlduniversities.ro.

Despre IntegralEdu

IntegralEdu este cel mai important consultant educațional din România pentru studii în afara țării, cu birouri în București, Constanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Grupul de firme INTEGRAL are o experiență internațională de peste 24 de ani în consilierea elevilor, părinților și a tuturor celor interesați de alegerea celor mai bune programe educaționale și instituții de învățământ din străinătate, studii gimnaziale, liceale, universitare și centre de limbi străine. Prezentă în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanță în educație la nivel local și reprezintă peste 500 de instituții de învățământ de top din Europa și SUA. Pentru mai multe informații puteți accesa www.integraledu.ro, www.worldeducation.ro și pagina de FB www.facebook.com/Integraledu.ro

Etichete: