Prună – despre tensiunile din penitenciare: Ca ministru, nu voi adopta nicio măsură sub presiune

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, miercuri, că nu va lua nicio decizie sub presiune având în vedere tensiunile din penitenciare, subliniind că, la preluarea mandatului, a moștenit o ”colecție de hârtii”, nu măsuri concrete.

”Nu servește nimănui continuarea și escaladarea acestor tensiuni. (…) Îi asigur pe cei aflați în detenție că lucrăm la identificarea unor soluții. Există o responsabilitate a întregii societăți (…). Escaladarea tensiunii nu va genera adoptarea de măsuri. Eu, ca ministru, nu voi adopta nicio măsură sub presiune. Avem nevoie de măsuri bune”, a afirmat ministrul Prună.

Totodată, ea a arătat că situația din sistemul penitenciar este ”una sistemică și gravă”.â

”La ora 12,30, în 8 din cele 45 de penitenciare erau evenimente tensionate. Există și alte penitenciare care s-au alăturat protestului. (…) Situația din sistemul penitenciar este una sistemică și gravă, nu de ieri, nu de alaltăieri, ci de mai bine de 20 de ani. (…) Am declarat că este o prioritate a mandatului meu încercarea de a remedia situația din penitenciare. (…) În noiembrie 2015, am moștenit o colecție de hârtii, nu măsuri concrete. Nu-mi sunt străine problemele”, a mai spus ministrul Justiției.