Concluziile Consorțiului Universitaria, 8-10 iulie 2016

 

Consorțiul Universitaria, întrunit în perioada 8-10 iulie 2016 la Sinaia, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de funcționare în beneficiul universităților partenere și al învățământului superior din România, a analizat situația actuală din mediul academic românesc și a adoptat în final următoarele recomandări:

  1. Este imperios necesară o lărgire a autonomiei universitare, sub toate aspectele concludente: financiar, administrativ, în activitatea didactică și de cercetare, în asumarea responsabilităților față de piața muncii și de spațiul public din România. Exercitarea limitată a autonomiei decizionale afecteză în primul rând universitățile performante din România, în îndeplinirea misiunii lor de cercetare avansată și de educație.
  2. Se impune găsirea unor soluții grabnice pentru rezolvarea dezechilibrelor financiare cu care se confruntă universitățile din România în prezent. Cheltuielile universităților au crescut alarmantîn raport cu sursele de finanțare, ca urmare a OUG 20/2016 privind majorările salariale, a adoptării legii 85/2016, precum și a deciziilor instanțelor judecătorești de acordare retroactivă a unor drepturi salariale. Consorțiul Universitaria solicită factorilor de decizie adoptarea unor măsuri urgente (rectificare bugetară, prorogarea termenelor de aplicare a legislației menționate sau alte măsuri) spre a evita o criză financiară iminentă cu grave consecințe în desfășurarea activităților didactice și de cercetare.
  3. Susținem cu fermitate diferențierea universităților pe baza unui exercițiu de clasificare și ierarhizare fundamentat pe o metodologie care să aibă ca reper prezența în evaluările internaționale (topuri sau rankinguri recunoscute), precum și finanțarea diferențiată a  instituțiilor de învățământ, din fonduri centrale și/sau locale, în raport cu nivelul de performanță al acestora.
  4. Consorțiul și-a exprimat îngrijorarea față de lipsa de consultare a universităților cu privire la posibilitatea recunoașterii calificărilor EQF de nivel 6 și 7 acordate de către instituții din afara celor de învățământ superior. În același context, universitățile din Consorțiu apreciază necesitatea revizuirii cadrului național al calificărilor în vederea unei mai strânse corelări cu finalitățile educaționale ale ciclului masteral.
  5. Pledăm pentru definitivarea unui cadru de referință pentru formarea profesorilor axat pe masterul didactic/educațional pentru formarea inițială a  acestora în consonanță cu Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și a strategiilor europene. În același context a fost exprimată susținerea Consorțiului pentru aplicarea dublei specializări printr-o metodologie specifică, având în vedere necesitățile de formare ințială a cadrelor didactice din învățământul rural.
  6. Consorțiul subliniază necesitatea consolidării autonomiei universităților în procesul de recrutare și înmatriculare a studenților internaționali prin revizuirea procedurilor actuale de validare și echivalare a diplomelor și a actelor de studii.
  7. Se recomandă flexibilizarea cadrului juridic care reglementează politicile de personal ale universităților în sensul de a diferenția procesele de recrutare a cadrelor didactice universitare de cele de promovare în carieră. De asemenea, se impune simplificarea procedurilor de angajare în cadrul granturilor de cercetare.
  8. Participanții la dezbatere au remarcat discrepanțele în modul de finanțare a instituțiilor care reprezintă principalii actori în cercetarea științifică românească. Având în vedere că 65% din totalul cercetătorilor din România lucrează în universități (conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică), solicităm și linii de finanțare bugetară directă a cercetării științifice universitare.
  9. Universitățile din Consorțiu susțin întărirea în continuare a eticii academice în procesul didactic și în cercetare, element crucial pentru dezvoltarea învățământului românesc.
  10. Considerăm că se impune o restructurare a mecanismelor decizionale în interiorul Consiliul Național al Rectorilor, în baza normelor cantitative și calitative de reprezentare a universităților.

Consorțiul Universitaria a apreciat în egală măsură intervenția studenților pe următoarele aspecte:  crearea  unei  baze  de  date  comune  la nivelul Consorțiului Universitaria în care să fie introduse toate lucrările științifice (licență, masterat și doctorat) pentru o mai bună verificare a respectării standardelor de etică academică; realizarea la nivelul fiecarei universități a unui ghid pentru redactarea lucrărilor de licență, masterat și doctorat; asigurarea unui număr nelimitat de călătorii cu trenul subvenționate în proporție de 50%; diferențierea subvenției pe cazare, respectiv cantină, pentru o mai bună gestiune a banului public; îmbunătățirea managementului departamentului pentru pregătirea personalului didactic din cadrul fiecărei universități în vederea formării unor cadre didactice cu o pregătire centrată pe nevoile elevilor și ale studenților; actualizarea actului normativ referitor la burse (obiectiv restant din 1998); subvenția pentru cămine să fie acordată în funcție de capacitatea de cazare și nu numai în funcție de numărul de studenți bugetați; premierea performanțelor academice ale studenților prin sporirea numărului de burse și alte forme de recompensă.