Comitetul Patrimoniului Mondial reunit la Istanbul a înscris vineri patru noi situri din China, India, Iran și Micronezia pe lista patrimoniului mondial, a anunțat vineri UNESCO.
Noile situri înscrise sunt peisajul cultural de artă rupestră Zuojiang Huashan (China), situl arheologic Nalanda Mahavihara din Nalanda (India), Qanatul persan (Iran) și Nan Madol, oraș ruinat din Micronezia orientală, informează AFP.
Acest din urmă sit a fost înscris simultan pe lista patrimoniului mondial și pe lista patrimoniului în pericol din cauza amenințărilor la adresa sa, între care colmatarea cursurilor de apă, care favorizează creșterea necontrolată de mangrove și fragilizează construcțiile, a precizat agenția ONU pe site-ul său.
UNESCO a inclus miercuri pe lista patrimoniului mondial în pericol siturile orașelor antice Djenne, din Mali, și Shakhrisabz, din Uzbekistan, dar l-a retras pe cel de la Mtskheta, din Georgia. A doua zi, cinci situri libiene aflate pe lista patrimoniului mondial au fost înscrise pe lista siturilor aflate în pericol, având în vedere pagubele suferite din cauza conflictului din din această țară din nordul Africii.
Lista patrimoniului în pericol ar urma să contribuie la mobilizarea sprijinului din partea comunității internaționale pentru protejarea acestor situri deja înscrise pe lista patrimoniului mondial.
A 40-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial va continua până până la 20 iulie.
Delegații s-au reunit în metropola Istanbul, ce conține un număr mare de bijuterii culturale, dar aflată în stare de alertă, la două săptămâni după un atentat asupra aeroportului internațional din acest oraș, atribuit grupării Stat Islamic și soldat cu 47 de morți.