Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, în cadrul Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) de la Târgu Mureș, că România trebuie să aibă un plan de țară, o strategie, în care să definească deciziile importante în situația post-Brexit, și că un obiectiv trebuie să fie aderarea la zona Schengen, apoi la zona euro.
„Vestea bună este că liderii celor 27 de state consideră că Uniunea Europeană trebuie să meargă mai departe și fără Marea Britanie, dar este nevoie de reforme. Și noi am prezentat această idee (la consultările cu președintele Iohannis — n.r.), dar România trebuie să aibă o strategie, un plan de țară, în care să definim deciziile importante. Noi vom contribui la această muncă. Până la începutul anului viitor se va elabora acea strategie, care în accepțiunea noastră va trebui să aibă două părți: cum vedem România peste 5 și 10 ani, de ce fel de schimbări și reforme e nevoie și care sunt domeniile pe care trebuie să le dezvoltăm pentru ca să putem asigura competitivitate economică, o economie puternică în România. (…) Nu este acceptabil ca România să fie tot timpul în afara zonei Schengen pentru că și-a îndeplinit toate criteriile tehnice, consider eu că deja suntem în întârziere în ceea ce privește aderarea la zona Schengen. Nu putem să acceptăm să fim priviți ca țară de rangul doi, cetățeni de rangul doi, în momentul în care Româna a îndeplinit de mult toate criteriile de aderare. Un obiectiv al nostru trebuie să fie ca România să adere la zona Schengen, apoi la zona euro”, a spus Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale.
Un alt obiectiv, în viziunea liderului UDMR, este modul în care România vede viitorul Uniunii Europene, care sunt reformele și care este direcția acceptabilă și justă.
El a susținut că în perioada imediat următoare pe plan intern nu poate fi atins un consens în privința strategiei de țară, însă acest lucru va fi posibil după alegeri.
Kelemen Hunor a amintit că în această săptămână a avut loc o consultare importantă lansată la inițiativa președintelui Klaus Iohannis pe marginea Brexit-ului, în urma căreia trebuie să se formeze o poziție a României, care trebuie implementată și în deciziile care urmează.
„Am spus fără echivoc că, după părerea noastră, post-Brexit-ul Uniunii Europene trebuie să meargă mai departe împreună cu cele 27 de țări. (…) Bineînțeles că UE are foarte multe lacune, dar nu poate fi în interesul nostru să consolidăm scepticismul. Interesul nostru este ca situația post-Brexit, un proces lung care va dura câțiva ani, nu se va încheia în câteva luni, va include și președinția României la Uniunea Europeană în 2019. În acest proces trebuie să oricum să implementăm reformele de care este nevoie pentru ca UE să poată asigura și mai departe pacea și care să ducă la o încredere sporită a cetățenilor. Trebuie să vedem ce fel de competențe trebuie aduse în țările membre și România poate avea rolul inițiatorului în acest sens și să nu accepte o Europă pe două nivele, să nu existe o Europă puternică, în frunte cu Franța și Germania, și o periferie, care să fie o zonă tampon, nu doar din punct de vedere strategic și geopolitic, dar și din punct de vedere economic”, a subliniat liderul UDMR.
În opinia sa, este nevoie de construirea unei Uniuni Europene în care și România trebuie să aibă un rol, o Uniune Europeană care să consolideze pe termen lung acea instituție care în ultimii 50 de ani a reușit să asigure pacea și bunăstarea.