Cioloş: Ne coordonăm cu Spania şi India privind înfiinţarea tribunalului împotriva terorismului

Premierul Dacian Cioloş a declarat, în Mongolia, că România se va coordona cu Spania şi India privind propunerea de creare a unui tribunal internaţional împotriva terorismului, în cadrul summit-ului ASEAN afirmând că a primit mai multe semnale de susţinere pentru acest proiect.”La discuţia informală pe care am avut-o eu am reiterat un punct de vedere al României, o propunere a României, împreună cu Spania, de altfel, să trecem dincolo de declaraţiile politice şi să găsim mijloace prin care să întărim capacitatea comunităţii internaţionale de a reacţiona în astfel de situaţii. Noi am propus crearea unui tribunal internaţional împotriva terorismului, în care să fie tratate şi judecate astfel de situaţii, pentru a da un mesaj clar că se poate acţiona la nivel multilateral şi folosind instrumente mai puternice decât declaraţiile politice, instrumente juridice”, a spus Cioloş, potrivit unor declaraţii de presă publicate pe site-ul Guvernului.

El a afirmat că a primit mai multe semnale de susţinere în vederea înfiinţării unui tribunal internaţional împotriva terorismului.

”Şi am primit mai multe semnale de susţinere. Am văzut o idee similară de a acţiona la nivel juridic, internaţional, venită şi din partea Indiei”, a precizat premierul.

 Dacian Cioloş a mai spus că a covenit cu vicepreşedintele Indiei care a reprezentat India la summit-ul ASEAN să se coordoneze, în perioada următoare, la nivel internaţional, alături şi de Spania, iniţiator împreună cu ţara noastră a proiectului înfiinţării unui tribunal internaţional împotriva terorismului.