Lira turcească și-a revenit după ce tentativa de lovitură de stat a eșuat

 

Lira turcească s-a apreciat luni în raport cu dolarul american, pe măsură ce guvernul turc a reluat controlul asupra țării, după eșuarea tentativei de lovitură de stat, calmând îngrijorările investitorilor față de incertitudinea politică și riscurile geopolitice, transmite Reuters.

Luni, pe piețele asiatice, lira turcească s-a apreciat cu 2,1%, până la 2,9575 dolari, după ce vineri a înregistrat o cădere de aproape 5%, cea mai mare cădere înregistrată într-o singură zi de moneda turcească după luna octombrie 2008. Autoritățile turce au arestat aproximativ 3.000 de persoane suspectate că au participat la o tentativă de lovitură de stat destinată înlăturării de la putere a președintelui Recep Tayyip Erdogan.

În paralel cu aprecierea lirei, yenul japonez s-a depreciat cu 0,4% în raport cu dolarul american, până la 105,35 yeni, și cu 0,8% în raport cu moneda euro, care era cotată la 116,61 yeni.

Moneda japoneză este considerată o valoare de refugiu de către investitori în perioade de turbulențe, astfel că yenul are tendința de a se aprecia în perioadele de stres și se depreciază când apetitul de risc al investitorilor se îmbunătățește.

„Faptul că tentativa de lovitură de stat a eșuat este unul dintre motive. Se pare că președintele Recep Tayyip Erdogan a redobândit controlul, ceea ce a calmat o mare parte din îngrijorări”, a declarat Khoon Goh, analist la ANZ Bank în Singapore.

Vicepremierul turc Mehmet Simsek a apreciat, luni, că impactul tentativei de lovitură de stat asupra economiei Turciei va fi unul temporar, având în vedere că fundamentele macroeconomice sunt solide, iar guvernul își va concentra atenția supra derulării de reforme structurale.