Un individ cu un topor a atacat luni seară călătorii dintr-un tren în landul german Bavaria, rănind 10-15 persoane, multe în stare gravă, a făcut cunoscut un purtător de cuvânt al poliției locale, potrivit Reuters.
Un tânăr afgan în vârstă de 17 ani, solicitant de azil, a rănit grav luni seară cu toporul și cuțitul trei pasageri ai unui tren din Germania, înainte de a fi ucis de poliție după un atac calificat ca „posibil atentat islamist”, relatează AFP.Incidentul s-a produs în jurul orelor 21.15 (19.15 GMT) la bordul unui tren regional care făcea legătura între orașele Treuchtlingen și Würzburg, în landul Bavaria.
„Cu puțin timp înainte să ajungă la Würzburg, un individ a agresat pasagerii cu un topor și un cuțit”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției locale.
„Sunt trei răniți grav și mai multe persoane rănite ușor”, a adăugat purtătorul de cuvânt. În total, 14 persoane au primit ajutor pentru șoc psihologic.
„Autorul faptelor a reușit să fugă din tren, poliția a plecat în urmărirea lui și în cadrul acestei urmăriri a deschis focul asupra agresorului și l-a ucis”, a precizat el.
Potrivit ministrului regional de interne, Joachim Herrmann, o unitate specială de intervenție a poliției germane (SEK), care a pornit pe urmele lui, a deschis focul atunci când tânărul a încercat să îi atace pe membrii acesteia cu armele avute asupra lui. Unitatea se afla din întâmplare în oraș, pentru o altă misiune, și a putut interveni atunci când a fost dată alarma.
Autorul agresiunii este un tânăr „afgan de 17 ani”, solicitant de azil ajuns singur, fără familie, în Germania, a făcut cunoscut ministrul bavarez de interne.
El locuia în localitatea Ochsenfurt, învecinată cu locul unde a avut loc atacul, și fusese luat în îngrijire de o familie gazdă, fiind minor, a declarat el la postul național de televiziune ARD.
Purtătorul de cuvânt al ministrului, Oliver Platzer, a afirmat că „este destul de probabil să fie vorba despre un atentat islamist”, subliniind că agresorul a strigat „Allahu Akbar” în timpul atacului.
Cu toate acestea, autoritățile locale au menționat că trebuie așteptat rezultatul anchetei pentru a se pronunța definitiv.
Dacă pista unui atentat cu motivație jihadistă se va confirma, venind mai ales din partea unui solicitant de azil, faptul ar putea fi de natură să reaprindă dezbaterea în Germania asupra politicii de deschidere generoasă a cancelarul Angela Merkel față de refugiați.
Chiar dacă statisticile Ministerului federal de Interne nu arată nicio corelație între fluxul de solicitanți de azil și creșterea criminalității sau a riscului terorist, dreapta xenofobă din Germania ar putea exploata temerile opiniei publice legate de acest subiect.
Peste un milion de refugiați au intrat în Germania anul trecut, dintre care o parte importantă sirieni care au fugit din cauza războiului și persecuțiilor. Afganii reprezintă, de asemenea, o parte semnificativă a noilor sosiți.
Până în prezent, Germania a fost mai degrabă ferită de atentate jihadiste, cu excepția unui atac cu armă albă comis împotriva unui polițist de către o adolescentă de 15 ani, de origine turcă, în februarie, la Hanovra (nord).
Între timp, ancheta a demonstrat motivația islamistă a tinerei, care încercase mai înainte să ajungă în Siria prin Turcia pentru a se alătura grupării Statul Islamic.