Primarul Mihai Chirica a avut în această săptămână la Palatul Roznovanu o întâlnire cu o delegație a Băncii Mondiale (BM) în România, condusă de Elisabetta Capannelli, director de țară al instituției în România. Din delegație au mai făcut parte Cezar Niculescu, senior expert al Băncii pe probleme de mediu, Marcel Ionescu-Heroiu, senior expert pe probleme de dezvoltare urbană, Cristina Petcu, expert pe domeniul sănătății, și Victor Neagu, responsabil comunicare. La întrevedere au participat și reprezentanți ai Asociației Zona Metropolitană Iași. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, scopul întrevederii a fost evaluarea proiectelor implementate în teritoriu cu sprijinul Băncii Mondiale, precum și evaluarea portofoliului de proiecte și a domeniilor prioritare de interes pentru perioada următoare, pe termen mediu și lung. Banca Mondială a sprijinit implementarea la Iași a unei palete largi de proiecte în domenii variate, precum sănătate, educație, cultură, reinserție socială și justiție. În prezent, instituția este implicată în proiectul de finanțare a viitorului Spital Regional de Urgențe din Iași. De asemenea, reprezentanții Băncii Mondiale au solicitat detalii despre portofoliul de proiecte care va fi depus pentru finanțare pe fonduri europene în actuala perioada de finanțare (POR și alte tipuri de finanțare), stadiul documentațiilor și variantele de cofinanțare. ”Primarul Mihai Chirica a prezentat prioritățile municipiului Iași pentru perioada următoare, făcând referire la transportul public ecologic, implementarea conceptului de ”smart city”, continuarea lucrărilor de infrastructură și de fluidizare a traficului, proiectele de construire de locuințe sociale și programele de reinserție socială, educație și reabilitarea patrimoniului aferent, stimularea mediului de afaceri și inserția tinerilor pe piața muncii. Reprezentanții Băncii Mondiale și-au arătat deschiderea pentru a aprofunda colaborarea cu municipiul Iași pe proiecte prioritare pentru comunitate și vor rămâne în contact cu Asociația Zona Metropolitană Iași pentru detalii legate de proiectul Spitalului Regional de Urgențe și de prioritățile mediului de afaceri din Iași, așa cum acestea vor fi identificate în cadrul grupurilor de lucru mixte pe domenii de activitate. ”Am discutat despre posibilitatea finanțări unor proiecte foarte importante pentru comunitatea ieșeană, proiecte care vizează pe lângă, modernizarea infrastructurii, educația, sănătatea și prosperitatea Iașului, în general. Banca Mondială se va implica și în finanțarea proiectului Spitalului Regional de Urgențe și deja am trimis o serie de materiale către consultantul instituției responsabil de acest proiect. Mai mult, am propus finanțarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a școlilor – monumente istorice care în prezent găzduiesc actul educațional, de exemplu Liceul Pedagogic «Vasile Lupu», Școala «Gh. Mârzescu», Colegiul Tehnic «Gh. Asachi» sau Școala «Oltea Doamna». De asemenea, am făcut o prezentare a draftului Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Iașului și, plecând de aici, discuțiile au vizat și strategiile naționale privind comunitățile locale”, a declarat primarul Mihai Chirica. (E.M.)