Pătlagina conține, mai ales în frunze (Folium Plantaginis), mucilagii, tanin, glucozizi, vitaminele A, C și K, caroten, minerale, enzime, pectine, flavonoide, substanțe antibiotice, aucubină. Are proprietăți antiinflamatoare, analgezice, antibiotice, cicatrizante, antiseptice, hemostatice etc. și contribuie la creșterea imunității.

De la pătlagină se folosesc îndeosebi frunzele, sub formă de ceai, siropuri, tinctură, cataplasme sau unguent. Planta poate fi folosită și în stare crudă, atât frunzele cât și mugurii și florile fiind comestibile.

Ceaiul și siropul de pătlagină sunt folosite îndeosebi împotriva tusei și a infecțiilor respiratorii. Pătlagina are efecte deosebite și în cazuri de diaree, astm, bronșită, hipertensiune arterială, reumatism, stomatite, faringite ș.a. De asemenea, are proprietăți depurative și reglează secreția gastrică. Ceaiul de pătlagină se prepară, de regulă, punând 1-2 lingurițe de plantă la 250 ml apă clocotită. Se lasă cca 10 minute, apoi se strecoară. Se pot bea câte 3-4 căni de ceai pe zi.

Sub formă de extract este foarte utilizată ca tratament naturist în afecțiunile respiratorii, având efect expectorant, precum și efect de relaxare asupra căilor respiratorii.

În uz extern poate trata abcese, herpesul, acneea, diverse bube, tăieturi, furuncule, zona zoster.

Din tradiția utilizării acestei plante în medicina populară amintim folosirea frunzei ca leac pentru răni, bube, umflături. La răni se punea zeama din frunze proaspete strivite, iar la umflături se făceau oblojeli cu frunzele opărite. Brânca se trata cu abureli de pătlagină, după ce se făceau mai întâi cataplasme din frunze. Se mai punea în cataplasme și băi calde la inflamațiile articulare de natură reumatismală. Zeama de pătlagină se dădea copiilor contra limbricilor, conform ”Enciclopediei de etnobotanică românească”.

Ceaiul din frunze se lua contra tusei, tusei măgărești, răgușelii, nădușelii. În Vlașca, spre exemplu, pătlagina se fierbea înăbușit în vin alb și așa se lua contra tusei. Decoctul din rădăcini și frunze se lua contra tuberculozei. În Teleorman, se culegeau frunze și rădăcini, se tocau mărunt, se fierbeau în lapte dulce, care apoi era strecurat. Din acest preparat se dădeau bolnavului câte trei cești pe zi, iar resturile se puneau calde pe piept, făcându-se astfel un tratament de șase săptămâni. La Nereju, pătlagina și fereguța se pisau și se puneau în țuică, preparat care se lua contra durerilor de stomac. În Muscel, rădăcina de pătlagină, rădăcina de osul-iepurelui și ismă se plămădeau în rachiu, din care se bea dimineața pe nemâncate, contra ”boalei de rânză”. La Iași, pătlagina se vindea în piață pentru ceaiuri contra bolilor de ficat și de splină. Decoctul de rădăcini fierte în apă în amestec cu zahăr era luat contra durerilor de stomac.(Agerpres)