Fistula anală, o complicaţie a unei afecţiuni anale

Fistula anală reprezintă o complicaţie a altei afecţiuni, precum fisura anală. Mai exact, apare un canal numit fistulă perianală şi care sapă infecţia, după cum a explicat dr. Gabriel Mitulescu, medic primar chirurgie general în cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Simptomele fistulei anale: La nivelul zonei anusului există o perceţie a unei tumefieri, o durere cu un caracter de zvâcnire. Şi asta deoarece într-un spaţiu închis se acumulează o colecţie purulentă. Odată cu creşterea acesteia apare şi senzaţia de tensiune, dar şi o stare de subfebră sau febră. În astfel de cazuri, persoana în cauză trebuie să se prezinte de urgenţă la medicul specialist.
Dr. Gabriel Mitulescu atrage atenţia şi asupra medicaţiei prescrise de unii medici. Potrivit specialistului, “cea mai mare greşeală se face atunci când pacientului i se prescriu antibiotice. Acestea nu ajung în zona respectivă şi atunci abcesul e căutat să fie rezolvat de organismul propriu şi acesta ştie că trebuie să evacueze puroiul undeva. Deci corpul încearcă să evacueze puroiul şi fie infecţia se măreşte şi ajunge în spaţiul latero – atero – anal şi rectal, unde urmează să se formeze o colecţie mai mare, fie ajunge să eclateaze spontan la tegumente apărând orificiul extern al viitorului traiect fistulos“.