Primul program de masterat pentru studii rome a fost lansat joi, la Brașov, fiind destinat tuturor absolvenților de învățământ superior interesați de problematica politicilor publice referitoare la grupurile vulnerabile, în special comunitățile rome.
Secretarul de stat din Ministerul Fondurilor Europene, Ciprian Necula, prezent la Brașov, a declarat că este pentru prima dată când se organizează un master de studii rome, în cadrul căruia masteranzii „vor învăța despre această comunitate într-un mod foarte complex”.
„Este un program unic în lume și pentru prima dată când se întâmplă un master pentru studii rome în care masteranzii vor învăța despre această comunitate într-un mod foarte complex, în toate dimensiunile problematicii rome, în așa fel încât să furnizăm apoi oameni bine pregătiți pentru a dezvolta aceste comunități. Este un pas firesc în România, pentru că avem un număr mare de studenți absolvenți din această comunitate, undeva la 7.000 de persoane. Acest program de masterat poate fi urmat nu numai de tineri absolvenți de studii superioare romi, ci și de absolvenți neromi, interesați de această problematică. Masterul se adresează tuturor, fără niciun fel de bariere, bineânțeles trebuie să treacă un examen”, a subliniat Necula.
El a adăugat că, deja a fost o primă sesiune de examene, numărul celor prezenți a fost destul de mic. Necula a subliniat că speră ca, la sesiunea din toamnă, cele 20 de locuri bugetate să fie ocupate în totalitate, cursurile urmând să se desfășoare la SNSPA București.
Programul de masterat este foarte bogat în oferta educațională, având o abordare multidisciplinară din perspectivă sociologică asupra comunității rome, una de dezvoltare comunitară, atât pe politici publice, cât și despre istorie, etnografie, abordare europeană pentru această comunitate.
„S-a simțit de-a lungul anilor o lipsă de cunoaștere a comunității rome atunci când au fost lansate politicile publice pentru romi,când s-au implementat proiecte. Romii sunt foarte diverși, au contexte culturale diferite în care s-au dezvoltat și, fără să știm aceste lucruri, fără să înțelegem în profunzimea lor, politicile publice pentru romi, programele pentru romi, proiectele prin fonduri europene pentru romi pot fi eșecuri, motiv pentru care noi considerăm că este absolut important să cunoaștem în profunzime comunitățile ca să ne adresăm acolo unde trebuie”, a explicat sursa citată.
Alina Ursu, de etnie romă, absolventă a Facultății de pedagogie, care lucrează de anul trecut ca educatoare într-un sat din județul Brașov, aparținător comunei Crizbav, a declarat că se va înscrie la acest program de masterat pentru romi, pentru că simte că o s-o întregească în totalitate.
„Urmează să mă înscriu, pentru că simt că asta o să mă întregească și pe mine în totalitate. Cunoscând mai bine istoria mea și a celor cărora am dedicat o mare parte din timpul meu, o să mă ajute să nu mai pun etichete, pentru că și eu îi etichetez pe ai mei — și o să mă ajute să-i înțeleg mai bine și o să se dezvolte gradul acela de empatie de care ai nevoie să-ți îndeplinești o misiune cu succes”, a punctat aceasta.
Prefectul Ciprian Băncilă a precizat că instituția a fost și va rămâne întotdeauna preocupată de comunitatea romă și de problemele ei și că se bucură că acest program de masterat a fost lansat la Brașov, dând oportunitatea celor interesați să-și continue pregătirea și să activeze apoi în comunitățile din care provin.
În județul Brașov, 48 din cele 58 de localități au un procent semnificativ de populație romă, cea mai mare comunitate, care numără 10.000 de etnici, fiind în cartierul Gârcini din municipiul Săcele.