ADMITERE FACULTATE 2016: 76 de candidaţi pe loc la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti

 

Una dintre cele mai căutate specializări pentru studiile de licenţă la Universitatea din Bucureşti este Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, care are 76 de candidaţi pe loc anul acesta, potrivit informaţiilor comunicate de Ascociaţia Studenţilor de la Limbi Străine.

Cele mai căutate limbi la specializarea Limbă şi Literatură au fost italiană, portugheză, rusă, japoneză, arabă, neogreacă, concurenţa variind între 25 şi 6 pe loc în funcţie de limbă.

“Anul acesta am avut peste 1700 înscrişi în total”, a spus Eduard Paştalac, preşedinte al Asociaţiei Studenţilor la Limbi Străine (ASLS), cei care se ocupă în fiecare an de organizarea admiterii la Limbi şi Literaturi Străine, alături de conducerea facultăţii.

Popularitatea domeniului de limbi străine nu este întâmplătoare. Recent, o companie de resurse umane a plasat această specializare printre cele mai căutate pe piaţa muncii, iar perspectivele de angajare pentru absolvenţii Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine sunt variate, atât ca rol, cât şi ca industrie.

Irina Rahmanov, traducător şi fondator AcademiadeTraduceri.ro a explicat că posibilităţile de angajare sunt mari pentru cei care cunosc mai multe limbi străine, în domenii precum customer care, contabilitate, IT, outsourcing, HR sau turism. De asemenea, ei pot urma o carieră în traduceri şi interpretariat, fie ca angajaţi full-time într-o companie medie sau într-o multinaţională, fie ca freelanceri colaboratori pentru firme de traduceri din Romania sau străinătate.

De asemenea, experţii mai spun că absolvenţii care vor avea cele mai mari salarii, chiar şi de la prima angajare, vor fi cei care cunosc limbi mai puţin cunoscute, precum daneză, finlandeză, olandeză, norvegiană, suedeză, chineză, arabă, japoneză, rusă sau hindi.

Cei mai solicitaţi traducători şi interpreţi sunt pe limbile europene, însă cele mai bine plătite limbi sunt cele scandinave, asiatice şi arabe.

“Limbile care au cele mai mari solicitări şi pentru care nu sunt suficienţi traducători în acest moment pe piaţă sunt germana, olandeza, daneza”, a adăugat reprezentanta Academiei de Traduceri.

De asemenea, pentru viitorii absolvenţi care îşi doresc să urmeze o carieră în traduceri, cunoaşterea excelentă a două limbi străine le poate asigura acestora un salariu peste media din domeniu, întrucât cele mai bine plătite traduceri sunt cele dintr-o limbă străină în alta.

Deşi mulţi studenţi aleg facultatea având în gând angajarea la o multinaţională, avantajele unei cariere în traduceri nu sunt deloc de neglijat. “Ca traducător poţi fi angajat full time într-o companie, birou de traduceri sau casă de avocatură. Poţi opta însă şi să fii liber profesionist, profesând ca interpet sau traducător. Astfel îţi poţi gestiona singur timpul, poţi lucra de acasă sau de oriunde altundeva, inclusiv sa călătoreşti, ceea ce reprezintă un avantaj foarte mare, mai ales pentru femei, care vor putea găsi un echilibru sănătos între carieră şi familie”, a adăugat Irina Rahmanov.