Ambasadorii României în Georgia, Albania, Danemarca și Islanda – acreditați de președintele Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele privind acreditarea noilor ambasadori ai României în Georgia, Albania, Danemarca și Islanda.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat decretele privind acreditarea lui Radu Liviu Horumbă — ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Georgia, a lui Mircea Perpelea — ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Albania și a lui Mihai Alexandru Grădinar — ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Danemarcei și în Republica Islanda.

Cei trei au fost avizați favorabil în iunie pentru posturile de ambasadori de comisiile de politică externă ale Parlamentului.

Șeful statului a semnat, vineri, și decretele privind trecerea în rezervă a generalului de brigadă — cu o stea Lucian-Marius Ivanov din Ministerul Apărării Naționale și pe cel privind acordarea gradului de general de brigadă — cu o stea, la trecerea în rezervă, colonelului Nicolae Tudor din Serviciul de Protecție și Pază.