Breaking News

CSMS Iași a ratat calificarea în turul trei preliminar al Europa League

CSMS Iași a ratat calificarea în turul al treilea preliminar al Europa League, după ce a fost învinsă joi seara, în deplasare, cu scorul de 1-2 (1-1), de Hadjuk Split. Cum în meciul tur, disputat în urmă cu o săptămână, în Copou, eleviii lui Nicolo Napoli au terminat la egalitate, scor 2-2, mai departe, în competiția europeană merge echipa croată, cu scorul general de 4-3. Ieșenii au început timorați meciul de la Split, însă după circa un sfert de oră, aceștia au echilibrat partida, având chiar și o ocazie bună de gol la poarta gazdelor, prin Bole (min. 15), șutul maghiarului fiind respins in extremis de goalkeeper-ul croat. În minutul 22, gazdele reușesc să dschidă scorul, prin Tudor, care a reluat acrobatic, din careul mic, o centrare venită de pe partea dreaptă. După numai patru minute, însă, oaspeții egalează scorul pe tabela de marcaj, prin Ciucur, cu un șut de la marginea careului de 16 metri. Repriza s-a încheiat cu o mare ocazie a gazdelor, Nizic fiind foarte aproape să taxeze o ieșire, din nou neinspirată, a lui Grahovac. În partea a doua a jocului, gazdele, încurajate frenetic în tribune de cei 30.000 de suporteri, încearcă să încheie meciul, prin înscrierea celui de-al doilea gol, însă moldovenii se apără exact. În minutul 78, Cristea ratează o nouă ocazie uriașă de gol, după ce a fost servit foarte bine în careu de Bole. La fel ca și în meciul de la Iași, cu numai câteva secunde înainte de fluierul final al arbitrului, Hajduk reușește să înscrie, prin Ohandza, și emoțiile croaților sunt risipite definitiv. CSMS Iași își încheie, astfel, după numai două meciuri, parcursul în premieră în cupele europene. Deși a întâlnit o formație mult mai titrată, multiplă laureată a campionatului Croației și de șase ori câștigătoare a Cupei, ieșenii au luptat de le egal la egal cu Hadjuk, echipă ce va întâlni în turul al treilea preliminar din Europa League pe Olexandria (Ucraina). Foarte probabil, CSMS a pierdut calificarea în meciul tur, de la Iași, atunci când în ultimul minut al prelungirilor, Grahovac a scăpat printre degete, atât la propriu, cât și la figurat, șansa unei performanțe istorice a formaței moldave în Europa. Au evoluat formațiile:  Hajduk Split: Stipica – Juranovic, Nizic, Cosic, Milic – Vlasic, Kosulj, Jefferson (min. 68 Biliy), Susic (min. 60 Basic), Tudor – Said (min. 46 Ohandza); CSMS Iaşi: Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Țigănașu – Ciucur (min. 63 Martin), Mitic, V. Gheorghe (min. 76 Crețu), Bole – Piccioni, Cristea (min. 81 Dan Roman). (E.M.)