Cuminţenia Pământului: De vineri se pot face donaţii şi prin SMS

Donaţii de câte doi euro pentru achiziţia sculpturii „Cuminţenia Pământului” a lui Constantin Brâncuşi se pot face, începând de vineri, 22 iulie, şi prin SMS, a anunţat Ministrul Culturii, Corina Şuteu, prin pagina sa de Facebook.„De astăzi se poate dona prin SMS pentru achiziţia ‘Cuminţeniei Pământului’. Puteţi trimite SMS cu textul ‘brancusi’ la numărul 8833 şi contribuiţi cu 2 euro la campania naţională de subscripţie publică”, a publicat Corina Şuteu pe Facebook, vineri dimineaţă.

În câteva ore au fost trimise peste 800 de SMS-uri, potrivit informaţiilor de pe site-ul donatie.ro.

De asemenea, unul din şase participanţi ai festivalului Electric Castle a donat pentru „Cuminţenia Pământului”, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Facebook dedicată campaniei, numărul total al donatorilor din cadrul festivalului EC 2016 fiind 7.920.

  Totodată, teledonul pe care TVR a anunţat că îl va organiza va avea loc pe 18 septembrie şi va avea o durată de opt ore, potrivit informaţiilor Televiziunii Române. TVR nu a anunţat deocamdată personalităţile care vor fi prezente la acest eveniment tv de strângere de fonduri.

Campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia pământului”, lansată de Guvenul României şi Ministerul Culturii, se va derula până pe 30 septembrie, suma totală care trebuie strânsă fiind de şase milioane de euro.

Până la data de 15 iulie s-au strans 306.773 de euro.