Băsescu despre dosarul retrocedărilor: E vorba despre Daniel Moldoveanu, consilier de stat

 

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat marți, referindu-se la dosarul retrocedărilor, că atât din declarațiile lui Horia Simu, cât și din comunicatul DNA rezultă că este vorba despre o persoană – Daniel Moldoveanu, consilier de stat – și nu despre întreaga Administrație Prezidențială.

”Constat că, în spațiul public, există o dezbatere cu privire la implicarea Administrației Prezidențiale și a unui ‘consilier prezidențial’ din timpul mandatului meu în fapte de corupție referitoare la retrocedări făcute de ANRP. Resping categoric acest tip de abordare! Din declarațiile domnului Horia Simu și comunicatul DNA, rezultă clar că este vorba despre o persoană și nu despre întreaga Administrație Prezidențială. Mai exact, rezultă că este vorba despre Daniel Moldoveanu, consilier de stat și nu prezidențial și care îndeplinea funcția de ȘEF AL COMUNITĂȚII NAȚIONALE DE INFORMAȚII…”, a scris Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.

În rechizitoriul întocmit de DNA se arată că persoane cu funcții de conducere din Administrația Prezidențială, Ministerul Mediului și RAAPPS au intervenit pentru ca Horia Simu să obțină, în anul 2011, despăgubiri nelegale de la ANRP pentru un teren din municipiul Constanța.

Procurorii mai susțin că o persoană, care la acel moment ocupa funcția de consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, i-a intermediat lui Simu o întâlnire cu prefectul județului Constanța.

„În același scop al obținerii cât mai urgente a despăgubirilor, inculpatul Simu Horia, prin intermediul (…) — consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale la acea dată, s-a întâlnit cu prefectul județului Constanța (…) și a obținut sprijinul acestuia pentru soluționarea favorabilă și urgentă a dosarului, aspect materializat prin validarea cererii de despăgubire de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și înaintarea dosarului la ANRP”, se mai arată în rechizitoriu.

Potrivit acestuia, tot prin intermediul unei persoane care avea „o funcție importantă” în cadrul Administrației Prezidențiale a ajuns Horia Simu și la Crinuța Dumitrean, care era președinte al ANRP.

„În urma demersurilor pe care le-a făcut la nivelul Primăriei Constanța și a Instituției Prefectului (…) se reușise ca dosarul să ajungă la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, astfel încât inculpatul Simu Horia a avut nevoie de alte persoane care să-i mijlocească legătura cu (…) inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta. Profitând de relația profesională și de prietenie cu (…), care deținea o funcție importantă la nivelul Administrației Prezidențiale, inculpatul Simu Horia i-a transmis acestuia disponibilitatea sa de a ceda un procent de 25% din drepturile deținute în dosarul de despăgubire nr. 22804/FFC/2010 pentru obținerea cât mai urgentă și într-un cuantum cât mai mare de despăgubiri de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Astfel, (…), prin intermediul (…) — director tehnic în cadrul RAAPPS, a apelat la (…) — director general al aceleiași regii, despre care avea cunoștință că se află într-o relație specială cu inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta, și i-a transmis disponibilitatea inculpatului Simu Horia ca pentru urgentarea și soluționarea dosarului de despăgubire să cedeze 25% din totalul drepturilor litigioase pe care le achiziționase anterior”, mai susțin procurorii anticorupție.

În schimbul sprijinului acordat, Horia Simu i-ar fi cedat persoanei din cadrul Administrației Prezidențiale 10% din drepturile litigioase, printr-un intermediar.