Economiile în lei ale populaţiei au atins în luna iunie un nou maxim istoric ajungând la 97,5 mld. lei, în creştere cu 1,7% faţă de luna mai şi cu 10,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor BNR.
În acelaşi timp, economiile în valută aveau la sfârşitul lunii iunie o valoare de 57 mld. lei, în creştere cu 1% faţă de luna mai şi cu 6,9% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2015.
Depozitele populaţiei şi companiilor la bănci au ajuns în luna iunie la 259,4 mld. lei, cu 1,3% mai mult decât luna trecută şi cu 12,3% mai mult decât în iunie 2015. Economiile plasate de populaţie şi companii la bănci sunt în continuare mai mari decât volumul creditelor acordate, raportul credite/depozite coborând sub 90%.
Băncile au fost nevoite în ultimii ani să se bazeze mai mult pe sursele de finanţare locale, în condiţiile în care au pierdut o parte din liniile de finanţare de la băncile-mamă, linii care în perioada de boom economic au reprezentat principalul motor de creştere a creditării.
Băncile se bazează pentru finanţare în principal pe resursele atrase de la clienţii persoane fizice, care sunt mai stabile şi care în perioada de criză au marcat o creştere puternică, pe fondul unui comportament de consum mai prudent.