În perioada iulie – octombrie 2016, Organizația Salvați Copiii, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași și Inspectoratul de Poliție Județean Iași va ajunge în zece comunități rurale, respectic localitățile Probota, Răducăneni, Șcheia, Belcești, Ceplenița, Erbiceni, Mironeasa, Drăgușeni, Popești și Țigănași), în cadrul Caravenei Teatru Itinerant – Teatru Forum, derulată cu sprijinul a 20 de super – eroi voluntary, formați în cadrul proiectul ”ZOOM IN comunitate”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. ”A lua frâiele în mâini și a crea propriul Happy End este în totalitate responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Vrem să ne asumăm un rol proactiv în viața noastră și a comunității din care facem parte – așa am pornit la drum cu super-eroi dornici de a schimba idei și opinii ale membrilor și copiilor din comunitățile rurale din județul Iași cu privire la violență. Copii, adolescenți, părinți, bunici, cadre didactice, reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Iași, cu toții au primit invitația de a participa la o repetiție pentru viață. Am cunoscut deja 200 de membri ai comunităților Drăgușeni și Ceplenița unde am avut parte de zâmbete, interacțiune și dezbatere, atitudini deschise și comportamente adecvate. Am văzut împreună, prin Teatru Forum, cum putem construi comunitatea după trăsături pozitive: toleranță, atitudine, curaj, intervenție și nu după cele care instigă la forme de violență și opresiune”, a declarat Ioana Nistor, coordonator voluntari în cadrul Organizației Salvați Copiii Iași. În România, la finalul anului 2013, 63% dintre copii afirmau că sunt bătuți acasă de către părinții lor, iar 87% dintre elevi mărturiseau că au fost cel puțin odată implicați într-o situație de abuz verbal din partea unui cadru didactic. Astfel, nu este surprinzător faptul că nivelul de violență pe care copiii îl manifestă în relație cu colegii / prietenii lor, să fie crescut considerabil; ba mai mult, nuanțele comportamentelor violente în care copiii sunt implicați deopotrivă ca victimă, agresor și martor, s-au diversificat, degenerând adesea în ceea ce studiile de specialitate definesc ca fiind bullying, respectiv, un comportament agresiv intenționat, menit să provoace disconfort sau durere, care implică un dezechilibru de putere și tărie între agresor și victimă, și se manifestă repetitiv, regulat (Limber, 2002; Olweus, 1993a; Nansel et al., 2001). În baza cercetării ”Bullying-ul în rândul copiilor – Studiu sociologic la nivel național”, realizate de Organizația Salvați Copiii România în 2016, în mediul şcolar, 73% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii de bullying. De asemenea, datele arată că 24% dintre copiii respondenți au fost umiliți sau făcuți de rușine în grupul de egali, 31% dintre copii au fost excluși din grup, 32% dintre copii spun că au fost împinși sau îmbrânciți de alți copii, în mod repetat, 39% dintre copii spun că au fost răniți ușor iar 16% că au fost bătuți în mod repetat la școală. Diferit de alte forme de agresiune / violență printre copii, bullying-ul este un concept umbrelă ce ascunde comportamente variate cu stabilitate crescută în timp, ascunse de adulți, ce continuă în absența unor măsuri specifice de intervenție. O componentă a proiectului ”ZOOM IN comunitate” intervine direct în comunitate, prin intermediul caravanei în vederea informării, educării și sensibilizării copiilorși membrilor din zece comunități rurale din județul Iași, cu privire la violențele ce pot apărea în școală și comunitate. Ca metodă de educație non-formală este folosit Teatrul Forum. Această metodă oferă șansa participanților să învețe din experiența directă și din interacțiunea cu personaje reale. La reprezentații vor participa în total o mie de copii, tineri și părinți. Caravana este derulată cu sprijinul a 20 de voluntari, care au fost formați în cadrul proiectului privind metoda de Teatru Forum și care cu sprijinul specialiștilor au pus în scenă o piesă de teatru desprinsă din realitate, pe tema efectelor expunerii copiilor la violență în școală și comunitate. ”Pentru mine, Teatrul Forum este o metodă de artă participativă, o metodă de implicare activă în viața comunității. Până acum am fost non-actor în două reprezentații de teatru forum si am descoperit că oamenii (copii, părinți, profesori) chiar își doresc o schimbare. Am descoperit persoane care s-au implicat activ si persoane care au lăsat capul în jos din simplul motiv că își doresc liniște în jurul lor. Noi, prin intervenția noastră, încurajăm comunitatea să se implice, să ia atitudine când vine vorba de situații de opresiune, de agresiune. Îmi doresc să văd cât mai mulți oameni care, după ce ne văd, după ce devin și ei actori, să plece acasă cu zâmbetul pe buze si cu dorința de a schimba ceva. Eu cred cu tărie că schimbările vin din sufletul nostru. Abia aștept și următoarele reprezentații”, afirmă Mădălina Cioclu, voluntar în cadrul Organizației Salvați Copiii Iași. (E.M.)