Breaking News

Explozie la un oficiu pentru imigranţi din Germania. A fost un atac, cel mai probabil al grupurilor de extremă-dreapta

 

O explozie a avut loc, miercuri după-amiază, în faţa unui complex pentru înregistrarea şi cazarea imigranţilor extracomunitari din oraşul german Zirndorf, relatează presa germană.

Atacul comis la centrul de refugiaţi din orăşelul german Zirndorf nu s-a soldat cu victime, confirmă Ministerul de Interne al landului Bavaria, citat de site-ul agenţiei DPA.

„Nu există victime, nici daune materiale”, a comunicat Ministerul de Interne din Bavaria.

 „La locul atacului a fost găsită o valiză care ardea”, au precizat autorităţile germane.

Ancheta a fost preluată de poliţia locală.

Conform postului Bayerischer Rundfunk, o valiză plină cu recipiente de tip spray a explodat în faţa Oficiului pentru Imigranţi din Zirndorf, în apropierea oraşului Nurnberg, în sudul Germaniei. În curtea complexului se află şi un centru pentru refugiaţi, relatează publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Nicio persoană nu a fost rănită în incident, care probabil este un atac al grupurilor de extremă-dreapta, după o serie de crime şi atentate comise de extracomunitari.