PNL Iași cere conducerii Primăriei să includă pe ordinea de zi a următoarei ședințe ordinare a Consiliului Local Municipal (CLM) și să susțină proiectul de hotărâre prin care tinerii ieșeni să aibă acces pe terenurile de sport ale școlilor din oraș. Propunerea liberalilor vine în urma anunțului făcut joi, 28 iulie, de ministrul Educației Naționale, Mircea Dumitru, potrivit căruia începând din această toamnă, în România va fi implementat ”programul curților deschise ale școlilor”, în care, după terminarea programului școlar, la sfârșitul zilei, și, în mod special, în zilele de sâmbătă și duminică, porțile școlilor să fie deschise pentru toți copiii care vor să vină și să practice sporturi și să facă educație fizică. ”De doi ani de zile, inițiativa noastră de a deschide curțile școlilor pentru comunitate după orele de curs și în vacanțe este blocată de către PSD. După ce au ținut inițiativa în sertar timp de mai multe luni au trimis-o la IȘJ pentru un punct de vedere care nici acum nu a ajuns. Așadar, iată că o prioritate guvernamentală, asumată public de către Ministerul Educației, concretizată printr-un proiect de hotărâre inițiat de PNL, este ținută în sertare de către Primăria Iași. Având în vedere că administrația nu deține terenuri destinate practicării sportului amator, singurele terenuri publice în Iași sunt terenurile de sport care aparţin de şcoli şi cele din cartiere, consider că ele trebuie să fie deschise permanent tinerilor. Nu toţi au bani să meargă să închirieze baze sportive cu acces plătit. Știm că în acest moment sunt zeci de terenuri din curţile scolilor care arată jalnic, dar care ar putea fi renovate la standarde occidentale în următorul an, prin alocarea a maxim 1% din bugetul anual al Primăriei Iași. Şi asta fără nici un fel de creştere a taxelor, ci doar printr-o reducere a cheltuielilor ca urmare a transparentizării folosirii banilor şi informatizării serviciilor publice subordonate Primariei”, a declarat Răzvan Timofciuc, consilier local PNL Iași, membru în Comisia pentru Tineret și Sport din cadrul Consiliului Local Municipal (CLM) Iași. (E.M.)