Procurorul general infirmă soluția de trimitere în judecată a lui Traian Băsescu

Procurorul general Augustin Lazăr a infirmat soluția dată de un procuror de la Parchetul General privind trimiterea în judecată a fostului președinte Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în legătură cu declarațiile date la adresa Gabrielei Firea.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, prin rechizitoriul emis de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul-șef de secție, la 21 iulie, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Traian Băsescu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, în formă continuată (două acte materiale).

Conform unor surse judiciare, avizul pentru trimiterea în judecată a lui Traian Băsescu a fost dat de Camelia Sutiman, cu câteva zile înainte ca acesteia să-i înceteze detașarea în funcția de șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului General.

„În urma controlului ierarhic de legalitate efectuat, s-a constatat lipsa unei anchete efective, care să respecte exigențele în materia conținutului rechizitoriului și standardelor de claritate în prezentarea acuzării în instanță, impuse de jurisprudența în materie și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultând astfel faptul că nu au fost respectate prevederile art. 328 alin. (1) teza I coroborat cu art. 286 alin. (2) lit. c) C.pr.pen., cu referire la dispozițiile art. 1, alin. (2), art. 8, art.10 C.pr.pen., art. 6 paragraful (3) lit. a) din CEDO, art. 6 din Directiva 2012/13/UE”, explică Parchetul General.

„Ca urmare a infirmării soluției inițiale dispuse de procurori, cercetările urmează a fi reluate de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru clarificarea acuzațiilor penale, completarea materialului probator, în vederea lămuririi tuturor aspectelor cauzei. Ulterior, se va efectua o nouă evaluare a întregului material probator, în raport și de doctrina și jurisprudența în materie, pentru a adopta o soluție legală și temeinică în cauză”, se mai arată în comunicatul Parchetului General.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

În denunțul depus împotriva lui Traian Băsescu la Parchetul General se arăta: „Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei de 13.04.2014, în cadrul emisiunii ‘Jocuri de putere’, referindu-se la activitatea parlamentară a dnei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, a afirmat: ‘Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă… nu-i atentă… Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”.

În noiembrie 2015, procurorii Parchetului General au suspendat cercetările în acest caz, după ce fostul președinte a început procedura de mediere cu Gabriela Firea. Cei doi nu au ajuns însă la un acord.