Situația SC FORTUS SA, în discuția Comisiei de Dialog Social a județului

Situația economică și juridică a SC Fortus SA Iași va fi discutată vineri, 29 iulie, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social a județului, programată începând cu ora 11.00 în Sala Verde a Prefecturii. Vor prezenta informări în legătură cu acest subiect reprezentantul Confederației Sindicale Meridian, Elena Buinceanu, reprezentanții SC FORTUS SA, Ioan Agache – șef serviciu producție și Sandu Butnaru – șef serviciu ethnic, precum și reprezentantul Sindicatului FORTUS Iași, Adrian Flondor. Un alt punct de pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Dialog Social se referă la aspectele privind problemele angajaților din sistemul sanitar ieșean, temă propusă de reprezentantul SANITAS Iași. Cu această ocazie, reprezentantul SANITAS Iași va discuta despre oportunitatea construirii unui monument în fața Ambulatoriului Spitalului ”Sfântul Spiridon”, în memoria angajaților UPU SMURD Iași, care și-au pierdut viața în accidente aviatice. (E.M.)