Breaking News

UDMR este pregătită să intre la guvernare, dar nu în orice condiții

Președintele executiv al UDMR, Kovacs Peter, a declarat joi, la tabăra de vară a Uniunii organizată în județul Harghita, că UDMR este pregătită pentru intrarea la guvernare, după alegerile parlamentare, dar nu în orice condiții și că, tradițional, această organizație politică lasă ‘o ușă deschisă’ atât polilor de dreapta, cât și celor de stânga.

‘Eu cred că fiecare partid sau organizație politică se înființează ca să intre la guvernare. (…) Deci, noi, da, suntem pregătiți să intrăm la guvernare, dar nu în orice condiții. Prima dată să vedem cum decurg alegerile, ce rezultate vom avea. Noi, tradițional, atingem 5-6-7 la sută, nu putem să creștem până la 50 la sută sau o dată 50 și o dată 15. Deci, cu ambii poli, de dreapta și de stânga, tradițional lăsam o ușă deschisă’, a declarat presei Kovacs Peter, la finalul prelegerii susținute la tabără de vară a UDMR, din comuna Zetea.

El a punctat că UDMR poate fi partener de guvernare dacă doleanțele și așteptările comunității maghiare pot fi prezente în programul de guvernare, dar a adăugat că nu toate calculele politice arată că va fi nevoie de Uniune pentru realizarea unei majorități.

‘Putem să fim parteneri, dacă doleanțele noastre, dacă programul nostru, dacă așteptările comunității pe care o reprezentăm pot fi reprezentate în programul de guvernare. Atunci, în principiu, spunem ‘da’. Dar dacă rezultatele alegerilor locale din 2016 ar fi și la cele parlamentare, atunci PSD și ALDE ar avea majoritate în Parlament, deci nu fiecare calcul arată că niciun partid nu va avea majoritate. S-ar putea să aibă’, a precizat Kovacs Peter.

Întrebat dacă Dacian Cioloș ar putea să rămână premier și după alegeri, președintele executiv al UDMR a declarat că Uniunea nu exclude această posbilitate, dar nu în fruntea unui guvern tehnocrat.

‘Dacă este susținut de un partid, atunci da, Dacian Cioloș este un premier despre care se poate discuta’, a conchis Kovacs Peter.

Aproximativ 300 de tineri maghiari participă în această săptămână la tradiționala tabără de vară a UDMR, care dorește să le ofere posibilitatea unui dialog cu responsabilii de politici publice.

Evenimentul, ajuns la a XIII-a ediție, este organizat de Conferința Tineretului Maghiar din România, Prezidiul Executiv al UDMR și Asociația Kós Károly Akadémia.