Chistul hidatic pulmonar este o afecțiune determinată de localizarea la nivelul parenchimuluipulmonar a unei larve, mai exact a unui parazit care face parte din clasa teniei și care poartă denumirea de taenia echinococus granulosus.Locul parazitului echinococus granulosus este intestinul câinelui, dar poate avea și gazdă intermediară precum oaia, capra sau cămila. Din acest motiv, persoanele care intră în contact cu unul dintre aceste animale trebuie să acorde o atenție sporită igienei.
”Spălatul pe mâini este suficient ca să scapi de riscul de a face boala. Dacă ai pe acasă vreun câine care umblă și pe afară trebuie să-ți speli mâiniledupă ce l-ai mângâiat. De asemenea, spălarea legumelor sau fructelor care pot fi infestate cu acest ou de parazit este extrem de importantă.Ouăle pot să existe în natură un an, doi ani. Ele sunt purtate de muscă sau de vânt în orice parte”, atenționează, într-un interviu acordat Sănătatea TV, prof. univ. dr. Ioan Cordoș, șeful Secției de Chirurgie Toracică de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.
Această larvă este întâmplător întâlnită în patologia umană din cauza unor norme de igienă mai puțin corespunzătoare.Contaminarea se face fie direct, prin contact repetat cu câinele, prin mâini murdare, fie indirect, prin apă sau alimente infestate.
”Chistul hidatic pulmonar este o boală care poate să evolueze tăcut foarte multă vreme”, avertizează prof. univ. dr. Ioan Cordoș, șeful Secției de Chirurgie Toracică de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.
Chistul hidatic pulmonar poate crește de la unu la cinci centimetri pe an și se dezvoltă nestingherit dacă nu întâmpină rezistență. Prin creșterea progresivă a chistului hidatic bronșiile pot fi afectate și astfel pot apărea hemoragii, microhemoptizii, precedate de o tuse seacă.
Tratamentul chistului hidatic pulmonar include două metode: tratament medicamentos și intervenția chirurgicală.Tratamentul radical este numai chirurgical. Tratamentul medicamentos paraziticid poate să fie un bun adjuvant al tratamentului chirurgical, dar nu poate fi înlocuitorul lui. Tratamentul cu abendazol are efect la chisturilemai mici de 2 cm, chisturile de peste 2 cm neputând fi distruse prin această metodă.