Remaniere de amploare în armata turcă, pe fondul unor epurări în valuri

 

Premierul turc Binali Yildirim s-a întâlnit joi cu înalta conducere militară în cadrul Consiliului Militar Suprem (YAS) pentru a discuta despre remanierea unei armate din care aproape jumătate din generalii săi au fost demiși după lovitura de stat eșuată din 15 iulie, în cadrul unui proces de epurare ce a afectat grav și instituțiile media, relatează France Presse.

Nicio informație nu a răzbătut din încăperea în care s-a desfășurat timp de cinci ore reuniunea între Yildirim și ceea ce a mai rămas din înalta ierarhie militară turcă după epurarea radicală a armatei. Televiziunea s-a limitat să arate doar chipurile grave ale unor generali.

Un anunț despre ceea ce s-a discutat la această reuniune ar putea interveni vineri, ea având scopul să decidă înlocuirea unei părți a înaltului comandament al armatei. Ca un semn de neîncredere al puterii, reuniunea nu a avut loc ca de obicei la cartierul general al armatei, ci la reședința premierului din Ankara.

Potrivit Reuters, Consiliul Militar Suprem a promovat 99 de colonei la gradul de general sau amiral și a trecut în rezervă 48 de generali.

Președintele Recep Tayyip Erdogan a aprobat deciziile-cheie ale YAS, destituindu-i pe comandantul forțelor armate Hulusi Akar și pe cei ai forțelor terestre, navale și aeriene din posturile lor, a anunțat joi Ibrahim Kalin, un purtător de cuvânt al președintelui turc într-o conferință de presă.

Întâlnirea anuală a YAS, condusă de primul ministru, și incluzând vârfurile armatei, urmează destituirii a circa 1.700 de militari pentru rolul lor în puciul eșuat din 15-16 iulie.

Erdogan, care a reușit să evite în ultimul moment să fie capturat și posibil ucis în noaptea puciului eșuat, a declarat pentru Reuters săptămâna trecută că armata Turciei, a doua cea mai mare din NATO, are nevoie de „sânge proaspăt”.

Destituirile au afectat circa 40% dintre generalii și amiralii Turciei. În total 149 de generali și amirali au fost excluși din armată, miercuri, pentru „complicitate la tentativa de lovitură de stat”, potrivit unui decret oficial.

Un articol de pe un site al armatei turce afirmă că, pe lângă promovarea celor 99 de colonei, 16 generali și amirali au fost promovați și termenele pentru alți 20 de generali și amirali a fost prelungite cu un an. Articolul nu face referire la puci.

Printre schimbările la nivelul comandamentului superior, generalul Yasar Guler, șeful adjunct al armatei, a fost numit comandant al jandarmeriei din Turcia, în timp ce șeful prestigioasei Armatei întâi, generalul Umit Dundar, l-a înlocuit pe Akar la comanda forțelor armate, conform aceluiași purtător de cuvânt.

Ministrul de interne Efkan Ala a anunțat pentru agenția TGRT Haber/Ihlas că poliția va fi de acum înainte echipată cu arme grele, o măsură menită în mod evident să contrabalanseze puterea armatei.