Gorghiu: Nu dorim o lege a amnistiei și grațierii, ci pârghiile alternative de executare a pedepselor

Liberalii nu doresc o lege a amnistiei și grațierii, ci pârghii alternative de executare a pedepselor, a declarat luni copreședintele PNL Alina Gorghiu.

Gorghiu a precizat că proiectul de lege privind pedepsele alternative, lansat în dezbatere de PNL, are în centrul său ideea de drepturi și libertăți ale cetățenilor.

„Acest proiect are legătură cu o temă pe care am discutat-o încă de acum două săptămâni, în ședința BPN, când din păcate accentul a fost transmis publicului pe ideea de refuz al PNL legat de tema amnistiei și grațierii. Nu, mesajul nostru și atunci și acum este foarte clar. Nu ne dorim o lege a amnistiei și grațierii, pentru că nu și-ar atinge scopul, însă suntem de acord să punem în dezbatere publică o lege care să arate care sunt metodele sau pârghiile alternative de executare a pedepselor”, a spus liderul PNL.

Alina Gorghiu a menționat că proiectul a pornit de la o analiză comparativă a sistemelor de pedepse alternative din state ale Uniunii Europene și nu numai, în special tratându-se cadrul legislativ din țări precum Italia, Franța, Olanda, Belgia.

Potrivit copreședintelui PNL, proiectul liberal prevede „executarea pedepsei la domiciliu, cu supraveghere prin brățară electronică, în cazul pedepselor sub doi ani, executarea fracționată a pedepsei, adică în weekend, în centre de detenție special create în acest scop pentru pedepsele sub trei ani, executarea pedepsei în echivalent de zile de muncă în folosul comunității, pentru pedepse sub trei ani, și executarea pedepsei în sistem mixt, de echivalent zile muncă în folosul comunității și detenție în centre speciale în weekend”.

„Toate aceste măsuri exclud infracțiuni care prevăd sau se referă la fapte de corupție, cele săvârșite cu violență și orice infracțiuni legate de serviciu și infracțiunile conexe faptelor de corupție”, a explicat Gorghiu.

Ea a arătat că acest proiect va fi publicat pe site-ul PNL și pe pagina de Facebook, adăugând că se vor încerca discuții ulterioare și cu societatea civilă, în funcție de reacțiile venite din spațiul public.

La rândul său, copreședintele PNL Vasile Blaga a precizat că prevederile proiectului nu se vor aplica pentru cei condamnați pentru fapte de corupție.

„Este o decizie a CCR în acest sens. Normal, ei nu intră sub incidența legii. Noi nu modificăm legea, noi doar o completăm pe soluții alternative la pedepsele mici, dar facem precizarea foarte clară că nu se aplică pentru cei condamnați pentru fapte de corupție”, a punctat Blaga, întrebat dacă prevederile se aplică și pentru cei care execută pedepse legate de evaziune fiscală.