„Vama sub lumini de Oscar” – festival internațional ce reunește sute de pasionați ai artelor vizuale

 

Sute de pasionați ai artelor vizuale sunt așteptați, în perioada 19-28 august, la Vama Veche, la a VII-a ediție a celui mai mare festival internațional de arte vizuale din România, ‘Vama sub lumini de Oscar’, potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de către organizatori.

Vor avea loc cursuri, seminarii și ateliere practice gratuite pentru pasionații de film, fotografie, pictură, sculptură, teatru și muzică, precum și expoziții, proiecții de film și concerte în aer liber.

Cursanții înscriși la festival sunt provocați să învețe cât mai multe tehnici noi, iar la final participantul cu cele mai bune rezultate va câștiga trofeul VSLO 2016.

‘Ne bucurăm că, deși am avut mari provocări, reușim să ducem mai departe spiritul festivalului, spre bucuria celor care iubesc fotografia, filmul, teatrul, pictura, sculptura sau muzica. În acest an ‘Vama sub lumini de Oscar’ înseamnă pasiune și artă, înseamnă cursuri complexe, seminarii și ateliere practice cu lectori de top români și străini. Una dintre noutățile acestei ediții este campania „Primește și dă mai departe”, la care sunt provocați să participe toți cei care vor să se înscrie la cursuri. Ce presupune? Este foarte simplu. Dăruiește ceva cuiva și vei primi din partea noastră o experiență culturală de neuitat. Primește de la noi o săptămână culturală gratuită și dă mai departe altceva. Dăruiește o carte, donează o farfurie de mâncare unui om căruia îi e foame, fă fericit un copil dăruindu-i o jucărie, ajută un bătrân să facă piața, donează sânge, îndeplinește visul cuiva. Scrie pe scurt povestea și trimite-o la noi, iar în schimb îți dăruim această săptămână alături de noi la Vama sub lumini de Oscar!’, a declarat, potrivit sursei citate, directorul festivalului, Cătălin Rudolf.

Temele alese în acest an la secțiunea Fotografie sunt street fashion, fotografie de nuntă, staged photography, fotografie de nud, de stradă, manipularea imaginii în Photoshop, fotojurnalism, fotografie pe film, fotografie de portret. Printre invitații speciali se vor afla Olav Urdahl, editor principal al celui mai mare ziar de știri din Norvegia, și Micha Bruinvels, directorul World Press Photo Contest.

Secțiunea Film înseamnă cursuri și ateliere practice în domenii precum producție video, regie, iluminare, sunet și editare. Participanții vor avea de făcut un documentar, fiind coordonați în permanență de o echipă de profesioniști din domeniu — Veaceslav Cebotari, Andrei Băltărețu-Iancu și Bogdan Petrașcu, se menționează în comunicat.

Cursanții la secțiunea Pictură și Sculptură vor putea participa în acest an la cursuri teoretice și practice coordonate de Daniel Prapone, artist cu numeroase expoziții internaționale. La finalul festivalului va fi organizată o expoziție cu cele mai bune picturi și sculpturi realizate de către participanți.

Secțiunea de Teatru, prezentă pentru prima dată în cadrul festivalului, aduce în prim plan teatrul cu păpuși în mărime naturală. Cursurile vor fi coordonate de compania de teatru Lightwave Theatre Company, scopul final fiind acela de a produce o piesă de teatru completă, cursanții putând participa la realizarea scenariului și spectacolul propriu-zis, iar reprezentația finală va avea loc pe scena VSLO în ultima zi a festivalului.

Tot în cadrul festivalului, timp de două zile, sunt programate cursuri cu instrumente de percuție, cu practică intensivă.

„Începută în 2010, povestea festivalului este ‘scrisă’ an de an în miile de imagini realizate de către pasionații de fotografie și film la Vama Veche. În prezent, festivalul ‘Vama sub lumini de Oscar’ este cel mai mare festival de arte vizuale din România și adună an de an sute de pasionați de arte vizuale atât din țară cât și din străinătate’, se menționează în comunicat.

VSLO 2016 este organizat de Asociația Visual Art, iar Agenția Națională de Presă AGERPRES se află printre partenerii media.