Un expert în accidente aviatice susține că zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines, care a dispărut de pe radare la 8 martie 2014 cu 239 de persoane la bord pe ruta Kuala Lumpur – Beijing, a fost prăbușit intenționat în Oceanul Indian, transmite luni EFE, care citează presa locală.
Expertul a comentat duminică noaptea că un fragment de aripă, un flaperon, descoperit anul trecut pe Insula Reunion și care a fost trimis în Franța pentru analiză este dovada cea mai clară că aparatul de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a fost îndreptat intenționat către ocean, a informat portalul de știri news.com.au.
‘Un flaperon nu se poate activa singur, cineva trebuie să-l fi scos. Cineva (din cabină) trebuie să fi selectat comanda de activare a flaperonului’, a spus Vance, ceea ce întărește ipoteza că unul dintre piloți sau un pirat al aerului a controlat avionul până în momentul prăbușirii în ocean.
La rândul său, Peter Foley, șeful operațiunilor de căutare realizate de Oficiul pentru Securitatea Transporturilor din Australia (ATSB), nu exclude posibilitatea ca cineva să fi controlat avionul până la sfârșit. Înaltul funcționar australian a declarat că ATSB a văzut ‘câteva analize ale francezilor’ care sugerează că flaperonul a fost activat, ceea ce ar susține teoria potrivit căreia prăbușirea avionului a fost premeditată.
Luna trecută, săptămânalul New York Magazine a dezvăluit, citând documente ale FBI, că pilotul avionului a realizat o simulare de zbor pe o rută asemănătoare celei pe care se crede că a îndreptat Boeing-ul 777 înainte de dispariția aeronavei în Oceanul Indian.