Ambasadorul Turciei despre școlile ce ar fi finanțate de Gulen: Tragem semnale de alarmă; decizia e a autorităților române

 

Ambasadorul Turciei la București, Osman Koray Ertaș, a declarat marți că o decizie referitoare la școlile din România ce ar fi finanțate de către Fethullah Gulen – omul care, potrivit autorităților turce, este în spatele tentativei de lovitură de stat – aparține autorităților române, dar Turcia a tras „un semnal de alarmă” în acest sens.

Osman Koray Ertaș a susținut o conferință de presă în care a prezentat situația actuală din Turcia. Întrebat dacă își menține opinia că unii dintre profesorii din rețeaua de școli prezentă și în România au legături cu Fethullah Gulen, ambasadorul a spus: „Da”.

„Ca replică la unul dintre interviurile mele, un director de școală din Constanța, cred, a spus ‘Gulen pentru noi este ca Eminescu sau Caragiale'”, a adăugat Osman Koray Ertaș.

„Puteți merge să îi întrebați ce părere au despre Gulen. Niciunul nu are păreri negative despre el”, a afirmat ambasadorul.

Acesta a nuanțat declarația și a adăugat că decizia în această situație aparține autorităților române.

„Într-o țară străină, nu pot să spun că ei fac una sau alta. Singurul lucru pe care îl pot spune este că, în urmă cu zece ani, societatea turcă luată ca întreg și chiar comunitatea turcă de aici considerau că aceștia (persoanele din apropierea lui Gulen — n.r.) sunt oameni ‘benigni’, prietenoși și islamiști moderați, dacă pot spune asta, dar acum este foarte clar că partea lor întunecată este atât de periculoasă pentru securitatea Turciei”, a mai spus ambasadorul.

Osman Koray Ertaș a adăugat că autoritățile turce îndeamnă la prudență nu doar în România, ci în lumea întreagă.

„Pot cere doar prudență din partea familiilor, dar și din partea autorităților de aici, cu care suntem în contact constant”, a subliniat ambasadorul.

Diplomatul turc a mai spus că, în acest sens, există discuții cu autoritățile române, dar „în spatele ușilor închise”.

„Avem tot felul de discuții oficiale, evident, în spatele ușilor închise și este decizia autorităților române, care sunt suverane în ceea ce privește luarea unei decizii. (…) Pur și simplu tragem niște semnale de alarmă. Nu doar în România, ci în lumea întreagă (…) Vom continua să prevenim guvernele. Unele guverne deja au luat măsuri”, a mai afirmat diplomatul turc.