Ion Caramitru, managerul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, spune, într-un interviu acordat AGERPRES, că sistemul doctoratelor în artă „este una dintre cele mai mari prostii” care s-au făcut în România și crede că, dacă „s-ar scutura” doctoratele din domeniul teatral, „am avea mari surprize”.
„Nu există doctorate în artă, este o prostie”, afirmă Caramitru, arătând că nume mari ale teatrului românesc, precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban sau Radu Penciulescu, au predat sau predau la mari universități din lume fără a avea nevoie de doctorate.
„Opera marelui artist este doctoratul lui, ei au fost angajați pentru notorietatea actului artistic pe care l-au produs deja și lumea se bate pe asemenea oameni”, apreciază managerul TNB, spunând că și Pavarotti, dacă ar fi venit la București să predea, „n-ar fi putut fi admis pentru că nu avea studii”.
Caramitru este de părere că „harul, talentul, geniul nu au nevoie de doctorate în artă”.
El atrage atenția că și în domeniul salarizării oamenilor din cultură există probleme, fiind nevoie de reformarea sistemului pentru a le da șanse și tinerilor.
„Vechimea are două tăișuri — sunt oameni care sunt vechi și care, dacă sunt cântăreți și și-au pierdut glasul, fiindcă au contract pe termen nedeterminat, vor rămâne până ies la pensie, ocupând un post pe care ar putea să-l primească cineva mai tânăr. Sau un artist care cântă prost, dar are vechime mare are salariul cel mai mare. (…) Acest sistem a rămas intact. (…) Singura soluție ar fi modificarea legislației specifice, mai precis scoaterea parțial, din context, a activității artistice din contextul bugetar comun”, precizează Ion Caramitru.
O altă problemă identificată de managerul TNB este faptul că școlile românești au dat foarte mulți tineri actori care nu reușesc să-și găsească angajamente în teatrele existente.
„Problema este foarte spinoasă. La ora asta, la porțile teatrelor bat cam 4.000 de actori tineri care nu au angajament. (…) Cele 45 de teatre care sunt în țară ar putea să angajeze câte 10 oameni tineri, ceea ce ar fi cam 450 din 4.000, aproximativ 10-12%. Oamenii aceștia nu au unde să se exprime”, explică Ion Caramitru în interviu.