Doi morți și 11 răniți, în urma unei explozii produse la un bloc de locuințe din Copou

O explozie puternică a distrus luni seara un bloc de locuințe cu patru etaje, situat pe strada Văscăuțeanu din municipiul Iași. Cel mai probabil, cauza deflagrației, în urma căreia doi oameni și-au pierdut viața, iar alții 11 au fost răniți, a reprezentat-o o acumulare de gaze. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, din declarațiile locatarilor a reieșit că de trei zile, în bloc se simțea un miros puternic de gaze. Imediat după explozie, care s-a produs în jurul orei 20.30, la fața locului au sosit mai multe echipaje de pompieri și ai Serviciului Mobil de Urgență, Resuscitare și Descarcerare (SMURD). De asemenea, la locul incidentului s-a deplasat și viceprimarul Gabriel Harabagiu. Medicii de la Ambulanță, împreună cu echipele de pompieri, s-au chinuit minute bune să-i evacueze pe locatarii aflați sub dărâmături. Din păcate, pentru doi dintre aceștia nu s-a mai putut face nimic, ei fiind găsiți decedați. Imobilul din Copou, în care s-a produs explozia, era unul vechi, de peste 40 de ani, în el locuind, în general, pensionari. O parte dintre răniții în urma deflagrației au fost internați la Spitalul ”Sfântul Spiridon”, aceștia suferind doar câteva contuzii puternice, cei mai mulți dintre aceștia fiind externați în timpul nopții. În ceea ce privește blocul de locuințe, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, structura de rezistență a acestuia a fost serios afectată. Din acest motiv, imobilul nu mai poate fi locuit, persoanele care au rămas pe drumuri urmând să fie mutate în alte locații. În cursul zilei de marți, specialiștii vor efectua o expertiză tehnică pentru a vedea ce a stat la baza producerii exploziei. De asemenea, la fața locului vor fi prezenți specialiști în construcții, care vor evalua starea de degradare a imobilului. (E.M.)