Unul dintre cei mai cunoscuți instructori de hipnoterapie și hipnoză din SUA, doctor Elena Gabor, a declarat marți, pentru AGERPRES, că tot mai mulți medici tineri, inclusiv din România, sunt deschiși către terapiile alternative, care implică subconștientul în vindecarea bolilor.
‘Este o deschidere tot mai mare în acest domeniu al vindecării prin intermediul programelor de gândire și prin implicarea nivelurilor superioare ale conștiinței. Lucrurile acestea ar trebui învățate în facultatea de medicină. Din păcate, noi, ca medici, nu am fost instruiți aproape deloc despre ce este conștiința, ce este subconștientul, importanța gândirii în procesul de vindecare sau de creare a bolilor (…). Informațiile încep să intre și la noi, am început să țin și eu cursuri de certificare în hipnoterapie medicală, în hipnoterapia spirituală, în hipnoterapia obișnuită pentru medici, psihologi, terapeuți, de fapt este medicina subconștientului. Sunt foarte mulți medici interesanți’, a arătat Elena Gabor.
Ea a subliniat că nu există un conflict între medicina tradițională și terapiile alternative și că observă cu bucurie deschiderea colegilor săi, medici, către domeniul medicinii subconștientului și implicarea subconștientului în vindecare, în corectarea programelor de gândire care afectează sănătatea omului. Potrivit medicului, vindecările miraculoase sunt mai comune decât ne imaginăm, toate medicamentele au efecte adverse, iar acestea ar trebui să fie un adjuvant temporar până când hipnoterapeuții găsesc sursa problemei unei boli.
‘Și medicamentele au scopul lor — abuzul de medicamente este de fapt problema — și sunt afecțiuni cum sunt atacurile de panică, anxietatea, insomnia care pot fi rezolvate foarte ușor fără medicamente, dar nu se știe. Informațiile acestea nu sunt oferite medicilor, pentru că există și un interes al firmelor de medicamente, care nu sunt asociații non profit (…) Există foarte multe studii științifice legate de tehnicile care se pot aplica la nivelul programelor de gândire, încă din anii ’50, și studii comparative între psihoterapie, terapia comportamentală, hipnoterapie, psihanaliza, care este eficiența lor. Și s-a dovedit că terapia care lucrează pe subconștient este cea mai eficientă dintre toate’, a spus specialistul.
Elena Gabor susține că a pornit pe acest drum pentru a-i ajuta pe oameni să își găsească unitatea în conștiință, întrucât totul începe la nivelul gândirii și că, din păcate, oamenii funcționează din programe conflictuale de gândire care duc la probleme cum sunt depresia, anxietatea, gândurile de suicid, care generează sentimentele negative ce stau la baza diverselor boli.
‘Deci gândirea noastră are un rol esențial în crearea bolilor, în modul în care ne simțim, în comportamentul nostru(…) Inițial am cochetat cu psihiatria și chirurgia plastică și după aceea mi s-a ivit oportunitatea de a trece la Stomatologie, am trecut și am devenit medic stomatolog. Am devenit interesată însă de acest domeniu al subconștientului, deși am avut o reținere în a merge în direcția aceea datorită programului de la televizor, această programare de masă care se face prin asocierea unei muzici bizare prin intermediul căreia se prezintă un anumit material legat de conștiință, de abilități neobișnuite și atunci ți se formează în minte o asociere că ceva nu este în regulă cu acea tehnică sau acele abilități. Dar, explorând și citind despre domeniul acesta mi-am dat seama că acele informații sunt absolut incorecte și de fapt se ajunge la o vindecare mult mai profundă deoarece rănile subconștientului nu pot fi vindecate prin medicamente. În urmă cu aproximativ 11 ani am început să investighez, să iau cursuri și să obțin acel atestat pentru a putea lucra în SUA și a avea un cabinet privat’, a mai spus Elena Gabor.
Ea a menționat că s-a născut în religia ortodoxă, însă credința sa este ‘iubirea necondiționată’, în sensul că și sursa de creație este tot iubire necondiționată, iar fiecare om e făcut din iubire necondiționată.
‘Eu consider că dacă fiecare om ar îmbrățișa iubirea necondiționată, ar avea o viață extraordinară și o sănătate optimă. Iubirea necondiționată este acea iubire pe care o dai fără să aștepți să o primești înapoi, indiferent ce fac ceilalți, ce decid să facă. În clipa în care dai iubire necondiționată, creezi energie pozitivă, iar acea energie pozitivă îți întărește câmpul energetic și devenim puternici și sănătoși energetic. Când dăm iubire necondiționată și când o simțim pentru noi, atunci creăm o relație extraordinară cu noi înșine și toate conflictele din interiorul conștiinței se dizolvă. Iubirea necondiționată este răspunsul la majoritatea întrebărilor pe care le avem (…) Sunt mulți care aleg să se identifice cu programele negative de gândire, dar asta nu înseamnă că ei nu sunt ființe pozitive, cu toții suntem extensii ale sursei de iubire necondiționată, sursei creatoare, indiferent de programele de gândire pe care alegem să le folosim în această viață (…) Poți să îi înveți prin a fi un exemplu pentru ei, să poată să vadă cât de bine îți merge dacă ești foarte pozitiv, foarte plin de compasiune, iertător, tratezi pe toată lumea ca și cum ar fi divinitatea și astfel pot să îți urmeze exemplu’, a arătat Gabor.
Potrivit doctorului, gradul de reușită a terapiilor subconștientului este foarte mare, dar numai dacă omul vrea să coopereze și după ce își schimbă convingerile negative bazate pe frică și îndreptate către descurajare. Ea crede că prin renunțarea la convingerile negative, ‘sentimentele se schimbă, producția hormonală se schimbă, nivelul energetic ca și conștiință sau ca și corp energetic se schimbă’.
Dr. Elena Gabor a spus că în cartea sa ‘Acasă la Arborele Vieții’ a dorit să facă cunoscute cazurile de vindecare a patru persoane cu care a lucrat în SUA, care i s-au părut fascinante și relevante pentru această vindecare prin intermediul redescoperii de sine, prin intermediul reconectării cu nivelurile superioare de conștiință. Cartea prezintă cazuri de vindecare din probleme cum sunt anxietatea, depresia, dublată de gânduri de suicid, cancer incipient, oboseală cronică, insomnii etc.
‘Sufletul e nivelul de conștientizare subconștient, iar spiritul nivelul de conștientizare supraconștient. Sunt aceeași conștiință, dar în diverse stări, subconștient în corpul uman, când se extinde și omul începe să doarmă, atunci intrăm în starea de supraconștient și atunci intrăm în starea undelor Delta, în somnul profund, este starea în care ne odihnim, ne vindecăm, ne încărcăm de energie pozitivă și ne debarasăm de gândurile care nu ne folosesc. Este starea pură, intrarea în Paradis despre care religia vorbește…sunt doar limbaje diferite. Există niște tehnici de vizualizare pe care le poți folosi. În primul rând să ai intenția de a intra în starea de supraconștient, de a intra într-o stare pur pozitivă, de conexiune cu sursa. Poți vizualiza o lumină care îți intră prin corp, care te liniștește, cei care practică meditația o simt și o văd, devine somatică. Sentimentele sunt de liniște, de pace, e atât de plăcută senzația’, susține Elena Gabor.
Ea consideră că insomnia este cea mai ușoară afecțiune de corectat cu terapia subconștientului, că se poate obține un somn de calitate prin a decide să lași acele probleme deoparte, să iei o pauză și să te concentrezi pe a te odihni, ‘pentru că problemele vor fi acolo când te vei trezi dimineața’.
‘S-ar putea ca în timpul somnului să găsești niște idei care să te ajute să le rezolvi — uneori se rezolvă de la sine, fără ca tu să faci mare lucru. Se pot folosi meditații ghidate pentru a ajunge la această stare, eu am postat pe Youtube înregistrări care să te ajute să intri în starea aceea, cu informații benefice pentru a înceta acel conflict interior pe care majoritatea oamenilor în au. (…) Eu mă conectez în imaginația mea cu lumina, îmi imaginez că sunt într-o cascadă de lumină, într-un râu, și astfel îmi imaginez că trece prin mine și o împrăștii oamenilor și îi curețe de acele blocaje. O cascadă de lumină albă-aurie. Pentru că ceea ce îți imaginezi experimentezi la nivel subconștient, pe ceea ce te concentrezi în vibrație, aceea ești. Acesta este un mecanism de conectare cu nivele superioare de conștiință și de a-i ajuta și pe ceilalți’, a afirmat medicul.
Doctorul Gabor consideră că primul semnal că există o problemă cu gândirea este atunci când nu ne simțim bine, că imediat putem identifica acele gânduri sau convingeri și să le schimbăm, pentru a nu ajunge să perpetuăm sentimente negative.
‘Dacă rulezi programe negative, inviți energie negativă să treacă prin tine, care îți afectează funcționalitatea energetică și a corpului fizic (…) Fiecare trebuie să își investigheze sursele acelor probleme. Dacă avem o boală, boala este doar un mesager că funcționăm din niște programe de gândire care nu sunt în aliniere cu programele superioare de conștiință. De asemenea, dacă avem un conflict cu o persoană din nou trebuie să vedem care sunt convingerile noastre care ne fac să intrăm în conflict cu acea persoană. Nimeni nu ne poate obliga să simțim într-un anume fel. Noi putem alege să nu mai picăm în plasa dramelor și nici să nu intrăm în conflicte. (…) Atunci când te consideri o victimă toată puterea ta o dai altcuiva și atunci nu mai ai soluții pentru că tu depinzi de alții. Modul în care ne simțim în fiecare clipă nu are legătură cu ce se întâmplă în afară, are legătură doar cu programele de gândire pe cale le rulăm, cu modul în care punem etichete negative pe tot felul de situații. Situațiile în viață nu sunt nici pozitive, nici negative, depinde de noi cum le etichetăm și asta determină efectul pe care îl extragem din ele’, a afirmat Elena Gabor.
Doctorul crede că viața fiecăruia s-ar putea îmbunătăți mult mai rapid și mai ușor decât realizează, în clipa în care ar ajunge să stea calm, liniștit, să se iubească și să se respecte, să realizeze cine este, că este o extensie a sursei de conștiință — a divinității, în termeni religioși — să respecte, să aibă grijă de el, să aibă încredere în el.
‘Atunci toată viața i se schimbă. Nu de bani are nevoie, nu de medicamente neapărat, ci de a se regăsi pe el însuși. Atunci totul se schimbă. Ceea ce caută oamenii este a se simți bine și cu toții dorim să fim fericiți, liniștiți, împăcați și iubiți. Și asta se poate obține doar folosind programe de gândire care au standarde foarte înalte’, a concluzionat dr. Elena Gabor.