În spatele răpirii soacrei lui Ecclestone a fost pilotul său de elicopter, potrivit poliției braziliene

Răpirea soacrei lui Bernie Ecclestone, șeful societății care conduce Formula 1, ar fi fost regizată chiar de pilotul elicopterului său, care spera să obțină o sumă importantă ca răscumpărare, a anunțat poliția din Sao Paolo, scrie AFP.

Aparecida Schunck Flosi Palmeira, în vârstă de 67 de ani, a fost eliberată în cursul zilei de duminică, atunci când forțele speciale au luat cu asalt o casă unde aceasta era ținută împotriva voinței ei, în zona Cotia, regiunea metropolitană Sao Paolo.

Trei persoane au fost reținute în urma operațiunii, inclusiv pilotul de elicopter.

”Polițiștii l-au reținut pe pilotul Jorge Eurico da Silva Faria, instigatorul la răpirea soacrei lui Bernie Ecclestone. Acesta a plănuit răpirea, cunoscând programul familiei lui Ecclestone în Brazilia”, au anunțat oficiali ai Securității Publice al statului Sao Paulo, într-o declarație.

Conform poliției, pilotul elicopterului nu a recunoscut acuzațiile care i s-au adus, susținând că nu are nicio legătură cu această acțiune.