Ion Iliescu, la moartea Reginei Ana: Relaţia cu familia regală, una de respect, de asumare a responsabilităţilor fiecăruia

 

Fostul preşedinte Ion Iliescu transmite, la moartea Reginei Ana, că păstrează amintirea discuţiilor pe care le-au avut împreună, susţinând că relaţia cu familia regală a fost ”una de respect şi de asumare a responsabilităţilor pe care fiecare le-am avut şi le avem faţă de români”.

”Am aflat cu tristeţe vestea morţii Reginei Ana, şi transmit întreaga mea compasiune pentru această grea pierdere Regelui Mihai şi membrilor familiei regale. Am avut privilegiul să o cunosc, şi am apreciat felul în care, trecând peste o istorie care nu a fost clementă, până la urmă, cu niciunul dintre noi, ţinea la România. Păstrez amintirea discuţiilor pe care le-am avut atât la Versoix, cât şi la Bucureşti, relaţia cu familia regală fiind una de respect şi de asumare a responsabilităţilor pe care fiecare le-am avut şi le avem faţă de români. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a scris Ion Iliescu pe blog luni.

Principesa Ana de Bourbon-Parma, soţia regelui Mihai, a decedat luni, 1 august, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia, a anunţat Casa Regală a României. Regele Mihai I şi Regina Ana au format cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.

Regimul condus de Ion Iliescu s-a opus în mai multe rânduri ca Regele Mihai I să intre în ţară.

 În 1992, la trei ani după Revoluţia Română din 1989 prin care a fost îndepărtat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis Regelui Mihai să revină în ţară pentru prima dată, pentru sărbătorile de Paşte.

În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele Emil Constantinescu, România a acordat înapoi Regelui Mihai cetăţenia română şi i-a permis din nou să viziteze ţara.