author's website www.blur.ro

Au fost desemnate proiectele câştigătoare ale concursului public de proiecte ale societății civile (domeniul tineret)

În urma deliberărilor Comisiei de Evaluare, Analiză şi Selecţie a Proiectelor de Tineret de la nivelul Primăriei municipiului Iași au fost admise spre finanţare de la bugetul local zece proiecte. Acestora li s-a adjudecat câte un contract de finanţare nerambursabilă, pe baza punctajului stabilit, conform baremurilor de punctare din grila de evaluare aferentă Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de Evaluare, Analiză şi Selecţie a Proiectelor de Tineret. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, nivelul de finanţare pentru fiecare proiect a fost stabilit în urma analizei documentaţiei financiare, după cum urmează:Asociaţia Tineret pentru Iaşi, pentru proeictul ”Student pentru o zi”, nivel de finanțare 91,6 65.650 lei, AIESEC Iaşi pentru proiectul ”Discover” (6.289 lei), E-Team Psychology pentru proeictul ”Conferinţa Internaţională E(uropa) Team (18.999 lei), Asociaţia Sf. Damian pentru proiectul ”Dedicat vieţii tinerilor” (27.803 lei), T.E.R.I.S. pentru proeictul ”Şcoala de Ecologie Ieşeană” (43.167 lei), Centrul de Dezvoltare Socială T&CO pentru proiectul ”Teatru pentru tine” (68.350 lei), Asociaţia Studenţilor Chimişti Ieşeni pentru proiectul ”GFEST 2016” (30.405 lei), Fundaţia IRIIS pentru proiectul ”JUNIOR DESIGNER” (60.200 lei), Asociaţia EURODEMOS pentru proiectul ”Lideri pentru EUROPA” (40.045 lei) și Asociaţia Creştin-Umanitară Slujirea Vieţii pentru proiectul ”Tinerii de azi, Liderii de mâine” (39.610 lei). Suma totală acordată pentru finanţarea proiectelor de tineret care au solicitat finanţare nerambursabilă la acest termen din programul anual se ridică la valoarea de 400.518 lei, dintr-un total al fondurilor disponibile de 1.000.000 lei. Proiectul depus de Asociaţia Sfântul Damian este un proiect multianual (doi ani), suma de 27.803 de lei reprezentând finanţarea de la bugetul local pentru anul 2016, dintr-un total pentru întreg proiectul de 62.628 lei. Proiectul depus de Asociaţia Slujirea Vieţii va primi pentru anul 2016 suma de 39.610 lei, dintr-un total de 76.410 lei. Sumele aferente activităţilor proiectelor din anii 2016 şi 2017 vor fi stabilite ulterior, prin acte adiţionale. ”Implementarea activităţilor din proiect de către beneficiari, precum şi implementarea financiară se va face ulterior semnării contractului de finanţare nerambursabilă între Municipiul Iaşi, în calitate de finanţator, şi organizaţia responsabilă de managementul de proiect”, se precizează în încheierea comunicatului de presă al municipalității ieșene. (E.M.)