Constantin: Fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu va candida pe listele ALDE la parlamentare


Copreședintele ALDE Daniel Constantin a anunțat miercuri că fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu va candida la alegerile parlamentare pe listele formațiunii politice pe care o conduce.

El a adăugat că se poartă discuții și cu un alt rector pentru a candida pe listele ALDE.

”Am reușit, după câteva luni, să-l conving pe Sorin Cîmpeanu să fie candidatul ALDE pentru un post de parlamentar. Nu a fost ușor, dar de genul acesta de oameni are nevoie și societatea: fost ministru al Educației, rector, fost prim-ministru pentru o perioadă foarte scurtă. Este apreciat de mediul universitar, un om care a dovedit verticalitate. Deja în mediul universitar se știe că dânsul a acceptat să candideze din partea noastră. Suntem în discuție și cu un alt rector de la o universitate prestigioasă și sper să reușesc să-l conving și pe dânsul”, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Daniel Constantin.

Potrivit lui Constantin, ALDE va face o selecție a candidaților, având în vedere responsabilitatea partidelor în a alege echipa parlamentară.

”Vom face o selecție așa cum trebuie. Am dat un exemplu de candidat pe care eu mi l-aș dori. Sorin Cîmpeanu este prototipul candidatului pe care eu îl urmăresc. E un lucru foarte bun că avem alegeri pe listă, pentru că intervine responsabilitatea partidelor în a alege echipa parlamentară”, a adăugat liderul ALDE.