Breaking News

ÎCCJ: Numirea unor persoane în funcții publice în schimbul unor sume de bani – fenomen de o gravitate extremă

 

Numirea de către politicieni a unor persoane în funcții publice în schimbul unor sume de bani reprezintă un fenomen de o gravitate extremă pentru societatea românească, susține un judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție care a dispus ca Bogdan Olteanu să stea în arest la domiciliu.

„Numirea persoanelor în diferite funcții publice de către politicieni în schimbul plății unor sume de bani reprezintă un fenomen de o gravitate extremă pentru societatea românească, având în vedere că este de natură să ducă la perpetuarea și multiplicarea corupției. Funcționarii numiți în acest mod sunt stimulați să săvârșească, la rândul lor, infracțiuni pentru a recupera sumele avansate, cu consecința fraudării exponențiale a resurselor care ar trebui să contribuie la dezvoltarea societății. Acest fenomen, care apare relativ frecvent în practica organelor judiciare, impune un răspuns ferm al autorităților, având în vedere că lăsarea în libertate a inculpaților acuzați de fapte de o asemenea gravitate poate crea în rândul cetățenilor un sentiment de neîncredere și temerea că asemenea fapte se vor perpetua”, declară magistratul în motivarea deciziei prin care a decis arest la domiciliupentru Bogdan Olteanu.

În opinia judecătorului, este esențial ca organele judiciare să reacționeze cu fermitate, pentru a evita riscul răspândirii faptelor de corupție „în categoriile profesionale al căror statut special implică și o responsabilitate corespunzătoare față de respectarea normelor sociale”.

Pe 29 iulie, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Bogdan Olteanu, acesta fiind plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență.

Bogdan Olteanu este acuzat că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.