Ministerul Sănătății: În sistemul românesc există 142 de unități sanitare fără unități de transfuzie sanguină autorizate


În sistemul sanitar românesc funcționează 108 unități sanitare publice și 34 private fără unități de transfuzie sanguină autorizate de DSP-uri, potrivit unei centralizări realizate de Ministerul Sănătății.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, apreciază că situația în care aceste unități au fost ignorate ani la rând nu este acceptabilă și a decis o serie de măsuri de urgență, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

”În perioada 2-12 august, departamentele de supraveghere din DSP-uri vor verifica toate unitățile de transfuzii neautorizate. Vor fi investigate motivele pentru care aceste unități de transfuzii nu au autorizație. DSP-urile vor stabili planuri de conformare în vederea autorizării cu termen de maximum trei luni”, informează comunicatul MS.

Ministerul Sănătății a realizat o centralizare a situației autorizării unităților de transfuzii din spitalele românești publice și private. Pe de-o parte, ministerul a cerut situațiile de la Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) din toate județele, iar pe de altă parte a comparat aceste rezultate cu unitățile care primesc sânge și produse sanguine de la Institutul Național de Hematologie și Centrele de Transfuzii.

Unitățile neautorizate se vor supune unui plan de tranziție care va stabili cum se vor desfășura transfuziile până la îndeplinirea normelor în vigoare. De exemplu, vor fi luate în considerare asigurarea serviciilor de către un alt spital cu Unitate de Transfuzie Sanguină (UTS) autorizată sau de către Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) județean, redirecționarea pacienților cu intervenții chirurgicale care nu reprezintă urgențe către alte unități sanitare sau alte măsuri.

Termenul nenegociabil este 1 noiembrie, anunță Ministerul Sănătății. „Dacă vor exista unități de transfuzii care nu îndeplinesc planul de conformare, atunci ministerul va cere Institutului Național de Hematologie să nu mai livreze sânge și produse sanguine acestor unități. Atunci vor fi luate în considerare și alte posibile măsuri”, se mai arată în comunicat.

În același timp, MS anunță că lucrează deja la un plan național de reducere a riscurilor atașate transfuziilor. Documentul este în curs de finalizare și va fi publicat în cel mai scurt timp.

Stadiul de actualizare al datelor prezentate miercuri este la nivelul datei de 25 iulie. „Este posibil ca unele unități de transfuzii să fi demarat procesul de autorizare între timp sau să fi obținut autorizația, menționează sursa citată.

De asemenea, în urma verificărilor DSP din teren este posibil ca această listă să se reducă iar unele unități private este posibil să aibă contract de livrări de sânge, dar să nu efectueze transfuzii.

Ministerul Sănătății precizează că spitalele din rețeaua Ministerului Apărării Naționale au propriul centru de transfuzii, iar UTS-urile acestora nu sunt în subordinea autorizării de către DSP-uri.