24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Țara mai înregistrează o isterie la activ, fără ca celelalte legate de ”binom”, Iohannis, Gorghiu, Blaga să sufere vreo înghesuială agresivă, prin tot felul de colțuri. Deja unele minți înfierbântate visează la un nou decembrie 1989, moment de maximă și curajoasă deșteptare, în care poporul român s-a revoltat împotriva comunismului, dar mai ales împotriva poliției politice a regimului Ceaușescu, poliție care băgase boala în români. Acum, se mizează pe același drumul bătătorit de Securitate, de această dată la capătul lui fiind adusă legată fedeleș ”independența Justiției” și oferită tutore doritorilor de a scuipa sau de a arunca cu pietre în ea.
Oricum, inteligența poporului nu degeaba a gândit maxima: ”Nu iese fum fără foc”. Și, totuși, orice apropiere de momentul 1989 mi se pare ridicolă și forțată. În primul rând ”marii supărați” sunt cei care trebuie să apară în fața instanței de judecată pentru a fi achitați sau condamnați. Dacă sunt semnificative rateuri ale procurorilor atunci nu înseamnă că este vina Justiției, chiar și numai pentru că procurorii nu reprezintă justiția. Ei sunt investiți de lege doar să trimită în fața instanței de judecată pe acei infractori pentru care rechizitoriul întocmit de ei devine subiect de judecată. Instanțele de judecată reprezintă a treia putere în statul de drept, puterea judecătorească, singura în măsură să decidă cine este vinovat și cine este nevinovat.
Din această ecuație a valorificării adevărului lipsește, într-adevăr, componenta responsabilității părților în aceeași măsură. Dacă inculpatul își asumă, prin trimiterea în judecată responsabilitatea de a fi achitat sau condamnat, procurorul, cel care acuză partea de încălcări ale legii (declanșând urmărirea penală cu un întreg complex de discreditări ale imaginii celui identificat a fi vinovat, doar prin acele indicii, pentru care legea îi permite procurorului să ceară arestul preventiv, de exemplu), nu suportă nici o consecință materială sau penală a eșecului demersului său, după ce acesta a produs pagube morale și de carieră, în cele mai multe cazuri, imposibil de recuperat. Astfel, inculpatul este nevoit să-și dea demisia din funcțiile de răspundere pe care le-a ocupat în momentul începerii urmăririi penale. În momentul în care acuzațiile sunt găsite a fi eronate, de către instanța de judecată, cel trimis în judecată, fiind astfel achitat și repus în toate drepturile sale, în realitate nu mai paote fi recunoscut nici ca prim ministru, funcție din care și-a dat demisia, nici ca parlamentar, nici ca ministru sau ca președinte de țară. În același timp, procurorul, cel care a greșit cu interpretarea textului de lege, provocând prejudicii reale materiale și morale proaspătului achitat, rămâne de neatins, fără a fi obligat de nimeni (decât de legea răspunderii ministeriale care există, dar nu funcționează) să suporte sancțiuni pe măsura pagubelor produse, atât materiale, cât și penale.
O astfel de stare de fapt provoacă marile tensiuni din societatea care se și gândește la o nouă revoluție, de această dată invocându-se același motiv ca în 1989: Țara este condusă din umbră de Securitate! În susținerea acestei aberații se intervine cu fapte concrete, cu mărturii greu de neglijat, deja, ce nu mai pot fi decontate coincidențelor. Prea multe coincidențe, prea într-un singur sens operează acestea. Lipsite de fantezii creatoare sunt practicile pe care DNA, de exemplu, le folosește în deschiderea dosarelor, cu precădere pentru cei care au încălcat legea (în viziunea procurorilor) acum 7-8 ani. Ceea ce se întâmplă în pragul zilei nu-i prea interesează, atâta timp cât, făptuitorii nu au încă un background impresionat sau cel puțin interesant pentru anumite jocuri politice (susțin contestatarii acestei metode). Este nevoie de un nume care să fie în stare să capaciteze atenţia mulțimii, astfel încât victoria DNA împotriva corupției să fie aplaudată de o mare masă de oameni. Se urmărește ca DNA să aibă un rating de vârf, căci doar așa europenii vor fi siguri că cineva din România își face și treaba.
De fapt, nu cred în conspirații mai mult decât în acest motiv mioritic, din categoria ”Fă-te că lucrezi!” sau ”lucrează, lucrează, ține ura trează!” Pe acest fond se pot întâmpla multe, mult mai ușor decât s-ar aduna rezultatele unei dezbateri de idei, mai ales că noi, aici, în România, nu am prea exersat mișcarea ”ascultă-l și pe cel de lângă tine, s-ar putea ca el să aibă dreptate”.
În acest spațiu mioritic dreptatea este de partea celui aflat la putere, fără nici o excepție, aceasta fiind de fapt și moștenirea lăsată sau preluată, în urma alternanțelor la guvernare. ”Noi am făcut bine, cei care au venit după noi au distrus tot binele din lume”. Aceștia suntem, cu aceștia luptăm, chiar dacă aceste confruntări le ducem, de mai bine de un sfert de veac, doar între noi, după strategia datului la gioale!
ADI CRISTI
