MAE: Doi români morți într-un accident rutier în Bulgaria; un minor rănit

 

Doi români, soț și soție, au murit, joi dimineața, într-un accident rutier produs în apropierea localității Kardzhali, Bulgaria, iar copilul minor al acestora a fost rănit, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit sursei citate, Ambasada României la Sofia a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale competente pentru informații suplimentare privind circumstanțele producerii accidentului, confirmarea identității cetățenilor români decedați și starea de sănătate a copilului.

„Consulul din cadrul Ambasadei României la Sofia s-a deplasat la locul producerii accidentului, în vederea acordării de asistență consulară. Reprezentanții misiunii diplomatice române sunt în contact atât cu familia cetățenilor români decedați, oferind asistență consulară specifică în astfel de cazuri, cât și cu unitatea medicală în care a fost internat minorul, în vederea obținerii de informații suplimentare cu privire la starea de sănătate a acestuia”, precizează MAE.

Instituția menționează că, prin reprezentanța sa diplomatică în Bulgaria, monitorizează cu prioritate cazul, menține permanent legătura cu familia și autoritățile competente locale, oferind asistență consulară de specialitate, în limita competențelor legale.