Prezentată drept cea de-a 8-a parte a îndrăgitei serii cu ucenici vrăjitori și școli de magie, cartea „Harry Potter and the Cursed Child” s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare în primele două zile de la lansarea în SUA și Canada, a informat editura Scholastic citată de EFE și AFP.
Datele se bazează pe estimările librăriilor și, potrivit Scholastic, sunt cifre nemaivăzute încă pentru o versiune adaptată a unei piese de teatru. „Harry Potter și copilul blestemat” este o dramatizare a piesei de teatru scrisă de J.K. Rowling,
Această carte reprezintă de fapt scenariul unei noi piese de teatru care se va juca la Londra. Acțiunea piesei se petrece la 19 ani după acțiunea din ultimul roman al seriei, „Harry Potter and the Deathly Hallows” și îl prezintă pe celebrul ucenic vrăjitor deja la vârsta adultă, muncind din greu la Ministerul Magiei pentru a-și crește cei trei copii.
Cărțile din seria „Harry Potter” — șapte volume, care s-au vândut în peste 450 milioane de exemplare pe plan mondial — au fost publicate de scriitoarea britanică J.K. Rowling între anii 1997 și 2007 și au fost adaptate pentru marele ecran, cu Daniel Radcliffe în rolul tânărului vrăjitor Harry Potter, Emma Watson ca Hermione Granger și Rupert Grint ca Ron Weasley.
Cele opt filme realizate pe baza romanelor din franciza „Harry Potter” au avut încasări de peste 7,7 miliarde de dolari în întreaga lume.